Florarii se plâng că nu au avut vânzări de Valentine's. "Totul pe casa de marcat. Nu mai e de trăit"

×
Codul embed a fost copiat

Românii au petrecut anul acesta Ziua Îndrăgostiţilor altfel decât de obicei. Îndrăgostiţii au preferat locurile retrase, dar şi cadouri mai mult simbolice. Nici florăriile nu o duc prea bine, pentru că vânzările au scăzut drastic.

Dacă în anii trecuţi Sărbătoarea Sfântului Valentin însemna pentru mulţi petreceri, însoţite de cadouri extravagante, dar şi nelipsitele buchete de flori, anul acesta românii au fost mai rezervaţi.

Florarii spun că au vândut mult mai puţin decât în alţi ani. Ei sunt nemulţumiţi şi de creşterea preţurilor, dar şi de faptul că trebuie să scoată din buzunar alţi bani pentru a acoperi materialele, iar profitul este departe de a fi mare.

"Plătim acte, plătim domeniu public, facturi, intrări, toate pe casa de marcat, până la ultimul leu. Nu mai este de trăit!”, spune un vânzător de flori.

Nici atmosfera din centrul vechi nu seamănă prea mult cu cea din alţi ani. Aglomeraţia a dispărut, însă au fost și cupluri care au petrecut la terasă. Mulţi au preferat să îşi petreacă timpul în moduri cât mai "casnice".

Citește și
Amenzi serioase la o petrecere unde a cântat Florin Salam. Ce spunea manelistul
Petrecere de Valentine's cu Florin Salam, oprită de poliţie după ce un invitat a transmis live pe Facebook

Dacă în 2020, terasele din centrul vechi al capitalei erau pline, anul acesta temperaturile scăzute, dar şi pandemia i-au făcut pe oameni să nu se mai înghesuie la mese. Mulţi au preferat să petreacă ziua îndrăgostiţilor acasă, ori în locuri mai retrase.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Valentine's Day pe pârtie. Cum au sărbătorit turiștii la munte
Valentine's Day pe pârtie. Cum au sărbătorit turiștii la munte

Stațiunile montane au fost pline în ultima zi de weekend. În special de îndrăgostiți care și-au dorit să își sărbătorească iubirea în locuri desprinse parcă din povești.

Petrecere de Valentine's cu Florin Salam, oprită de poliţie după ce un invitat a transmis live pe Facebook
Petrecere de Valentine's cu Florin Salam, oprită de poliţie după ce un invitat a transmis live pe Facebook

S-au dat amenzi uriașe în acest weekend. Polițiștii au verificat mii de restaurante, baruri, cafenele și terase în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus. La o petrecere cânta chiar Florin Salam.

CNCAV, mesaj de Valentine's Day: „Încă nu ai găsit cadoul perfect? Programează-ţi jumătatea la cele 2 întâlniri salvatoare”
CNCAV, mesaj de Valentine's Day: „Încă nu ai găsit cadoul perfect? Programează-ţi jumătatea la cele 2 întâlniri salvatoare”

Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis, duminică, un mesaj de Valentine's Day pe Facebook în care îndeamnă la vaccinare.

Cum se pregătesc magazinele și restaurantele de Valentine's Day
Cum se pregătesc magazinele și restaurantele de Valentine's Day

Buchete imense, de peste o mie de trandafiri, cazări pentru o noapte la castel sau cântece personalizate sunt doar câteva dintre ideile pe care cuplurile mizează anul acesta, de Valentine's Day.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări Cod portocaliu de ploi importante cantitativ și Cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.