Nervi după dezgheţarea manuală a liniilor de curent. ”Ăştia sunt românii noştri"

×
Codul embed a fost copiat

Gheața formată pe liniile electrice a dat peste cap transportul. Trenurile, troleibuzele, și tramvaiele, au circulat cu dificultate. În această dimineață, trei sferturi dintre liniile Gării de Nord, au rămas fără curent.

Pe de altă parte, Societatea de Transport București anunță abia acum  că vrea să cumpare sisteme de dezghețare a liniilor electrice, afectate de polei. În ultimele 3 zile, 26 de trenuri au fost anulate în toată țara, iar în București, au fost în 115 avarii la linia de tramvaie și troleibuze.

Trenurile care au plecat luni dimineaţă din Gara de Nord au avut întârzieri şi de 2 ore. 8 din cele 12 linii ale gării au rămas fără curent. Abia după 2 ore liniile au fost alimentate, iar trenurile s-au putut urni din loc.

Însă garniturile nu au scăpat de probleme, pe traseu. De pildă, un tren Constanța-Bucureşti a întârziat o oră şi jumătate după ce locomotiva a rămas fără curent. Linia de era acoperită de gheaţă şi a fost nevoie de o locomotivă diesel.

Cum au ajuns la destinaţie, călătorii s-au grăbit să coboare din vagoane.

Citește și
SMURD
Grav accident rutier pe A1. Trei TIR-uri și cinci autoturisme, implicate. Planul Roșu de intervenție a fost activat

Reporter: Unde alergaţi aşa?
Călător: Pierdem examenul. Avem examen.

Călător: Spre trenul de Cluj.
Reporter: L-ați pierdut?
Călător: Sunt pe cale.

26 de trenuri au fost anulate de sâmbătă până acum din cauza gheţii de pe liniile de . Dacă nu au avut timp să aştepte următoarea cursă, pasagerii au putut cere banii înapoi.

Călător: "Mai mare râsu', atâta întârziere, nu se poate aşa ceva, nu it aşa ceva."

Călător: "Inacceptabil. Ce să faci? Singura noastră şansă este să zicem ceva că nu ne convine şi să sperăm că se va schimba ceva"

Călător: "Vi se pare normal ca în România anului 2019 să ai 90 de minute întârziere? Să ai 2 locomotive la 4 vagoane? Nu mi se pare."

Şi transportul în comun din Bucureşti a avut de suferit, din cauza poleiului de pe liniile de curent, dar şi a crengilor rupte.

Bucureştean: "Asfaltul a fost negru uscat. Iar cu firele este discutabil. În 2019 la câţi ingineri sunt acolo trebuia să găsească o soluţie. Ăştia sunt românii noştri, ca de obicei  - lene."

Şoferii de troleibuze recunosc că au văzut sisteme de degivrare a liniilor, dar... în alte ţări. La noi dezgheţarea se face manual.

Reporter: Doar cu băţul?
Şofer: La noi. În alte ţări am văzut că sunt...
Reporter: Exista, nu?
Şofer: Am văzut pe Facebook.

Societatea de Transport Bucureşti intenţionează de câţiva ani să achiziţioneze 2 echipamente pentru dezgheţul liniilor de pentru tramvaie şi troleibuze. Investiţia ar fi de 1 milion de lei, însă instituţia nu ştie deocamdată când ar urma să cumpere cele două echipamente.

Potrivit specialiştilor, aceste dispozitive nu doar înlătura gheaţa, ci ung firele cu substanţe degivrante care nu permit depunerea poleiului.

Însă, potrivit STB, achiziția acestor echipamente nu exclude metoda clasică, manuală, de curăţare a firului de . ”Achiziția acestor echipamente nu exclude metoda clasică, manuală, de curățare a firului de , atunci când condițiile meteo extreme o impun.”

Nu doar gheaţă a creat probleme, ci şi ceaţa. Pe aeroportul din Craiova, cursele către Londra şi Tel Aviv au fost anulate, pentru că avioanele nu au putut decola din cauza vizibilităţii reduse.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Grav accident rutier pe A1. Trei TIR-uri și cinci autoturisme, implicate. Planul Roșu de intervenție a fost activat
Grav accident rutier pe A1. Trei TIR-uri și cinci autoturisme, implicate. Planul Roșu de intervenție a fost activat

Un accident rutier s-a produs, marți, pe Autostrada A1, în dreptul localității Corbii Mari, în care ar fi implicate 3 TIR-uri și 5 autoturisme. Planul roșu a fost activat.

Doliu în lumea muzicii. Compozitorul Eugen Doga s-a stins din viață
Doliu în lumea muzicii. Compozitorul Eugen Doga s-a stins din viață

Compozitorul şi academicianul Eugen Doga a încetat din viaţă astăzi, 3 iunie, la vârsta de 88 de ani.

 

Mascații au descins la un polițist din Arad acuzat de șase infracțiuni. Ce ilegalități a comis agentul
Mascații au descins la un polițist din Arad acuzat de șase infracțiuni. Ce ilegalități a comis agentul

Poliţiştii anticorupţie fac, marţi, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal care îl vizează pe un agent de poliţie de la IPJ Arad, Postul de Poliţie Păuliş.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.