Ieftiniri masive ale carburanţilor. Motorina, mai ieftină decât benzina pentru prima dată în ultimii ani

vehiculele pe benzina si motorina
Getty

Preţurile carburanţilor au coborât sub 6,5 lei/l în toate staţiile Petrom şi Lukoil şi chiar şi în unele staţii OMV, în urma deciziei celor două companii de a reduce vineri semnificativ, pentru a doua zi consecutiv, preţurile.

Ieftinirile de vineri, care au ajuns şi la 14 bani/l la motorină, în cazul companiei controlate de gigantul rus, şi la 9 bani/l la benzină, în cazul liderului pieţei, au fost mai mari decât cele efectuate în ziua precedentă, relatează Profit.ro, confrm News.ro.

Preţul motorinei a coborât sub cel al benzinei pentru prima dată în ultimii ani, după ce în octombrie 2022, dieselul era mai scump cu 1,5 lei/l.

Şi MOL şi Rompetrol au redus cu aproximativ 10 bani preţul carburanţilor, însă această reducere corespunde celei efectuate joi de OMV Petrom şi Lukoil, ceea ce înseamnă că în următoarele ore cele 2 companii vor efectua ieftiniri suplimentare.

Principalele explicaţii ale ieftinirilor efectuate sunt stocurile ridicate efectuate înainte de intrarea în vigoare a embargoului impus importurilor de produse petroliere din Rusia, pe 5 februarie, dar şi reducerea cererii în occident, ca urmare a temerilor privind o încetinire a creşterii economice, care a condus la o scădere a cotaţiilor benzinei şi motorinei. În plus, cererea venită din Ucraina a scăzut, situându-se sub nivelul estimat (şi eventual deja stocat) de exportatorii autohtoni, explică Profit.ro, care prezintă şi un tabel cu evoluţia preţurilor benzinei şi motorinei în staţiile din capitală.

Citește și
Accident
Două femei au murit în accidentul cumplit din Arad. Alte două persoane au fost grav rănite

Astfel, şoferii pot achiziţiona benzină standard la un preţ inferior celui de 6,5 lei/l în toate Lukoil şi Petrom din capitală, noile preţuri practicate de cele 2 companii fiind de 6,41-6,44 lei/l, în cazul Lukoil, şi de 6,40-6,43 lei/l, în cel al Petrom. Motorină standard mai ieftină de 6,5 lei/l poate fi cumpărată în toate staţiile Lukoil (6,36-6,41 lei/l) şi Petrom (6,37-6,42) din capitală, dar şi în 8 staţii OMV.

În urma ieftinirilor de vineri, preţul benzinei standard în staţiile OMV a coborât la 6,48-6,53 lei/l, iar cel al motorinei, la 6,48-6,51 lei/l. Preţurile din staţiile Rompetrol şi MOL sunt cu aproximativ 8 bani/l superioare decât cele din staţiile OMV, ceea ce sugerează că în următoarele ore şi companii controlate de statul maghiar, respectiv kazah, vor efectua ieftiniri suplimentare.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Două femei au murit în accidentul cumplit din Arad. Alte două persoane au fost grav rănite
Două femei au murit în accidentul cumplit din Arad. Alte două persoane au fost grav rănite

Două femei au murit în urma unui tragic accident rutier, în județul Arad. Iar o șoferiță și o adolescentă au fost rănite și au ajuns la spital.

Aproape 40.000 de oameni au rămas fără apă potabilă după inundarea Salinei Praid. A fost emis mesaj RO-Alert
Aproape 40.000 de oameni au rămas fără apă potabilă după inundarea Salinei Praid. A fost emis mesaj RO-Alert

După dezastrul de la Salina Praid, din Harghita, autoritățile din Mureș au declanșat stare de alertă pentru 30 de zile, deoarece a crescut îngrijorător salinitatea râului Târnava Mică.

Un cuplu din Neamț și-a obligat copiii să asiste la momentele intime. Minorii erau bătuți, umiliți și înfometați
Un cuplu din Neamț și-a obligat copiii să asiste la momentele intime. Minorii erau bătuți, umiliți și înfometați

Caz îngrozitor de abuz în județul Neamț. Un bărbat și o femeie au fost arestați preventiv pentru abuz fizic și psihic asupra propriilor copii.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.