Încă două focare de Covid-19 confirmate în Iași. Câte persoane sunt infectate

Focar de coronavirus la una dintre cele mai mari fabrici de înghețată din România
Inquam/ Octav Ganea

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au informat, vineri, că au fost confirmate în judeţ două noi focare de infectare cu noul coronavirus - în municipiul reşedinţă şi în oraşul Hârlău.

Potrivit sursei citate, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihici Hârlău sunt cinci persoane cu Covid-19. Dintre acestea, trei sunt beneficiari şi doi sunt angajaţi ai instituţiei.

Până acum s-a dispus izolarea celor trei beneficiari infectaţi şi evaluarea şi internarea angajaţilor bolnavi simptomatici. De asemenea, se efectuează monitorizarea zilnică a stării de sănătate a întregului efectiv de către medic infecţionist, aprovizionarea constantă cu echipament de protecţie şi dezinfectante, iar în toate spaţiile se efectuează săptămânal curăţenia generală şi dezinfecţia.

Un alt focar de Covid-19 a fost descoperit la un dispensar din cartierul Dacia, trei salariaţi fiind confirmaţi pozitiv.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Focar de Covid-19, izbucnit la un azil de bătrâni din Brăila. 66 de cazuri confirmate
Focar de Covid-19, izbucnit la un azil de bătrâni din Brăila. 66 de cazuri confirmate

Un nou focar de COVID-19 a izbucnit într-un azil pentru vârstnici, din Brăila. Sunt 66 de cazuri confirmate până acum.

Numeroase cămine de bătrâni se golesc din cauza pandemiei. Rudele își iau bunicii acasă: „Am intrat în panică”
Numeroase cămine de bătrâni se golesc din cauza pandemiei. Rudele își iau bunicii acasă: „Am intrat în panică”

Altădată pline, numeroase cămine de bătrâni se golesc din cauza pandemiei.

Focar de COVID-19 la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. 16 asistente și infirmiere sunt infectate
Focar de COVID-19 la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. 16 asistente și infirmiere sunt infectate

Un focar de coronavirus a fost declarat de autorităţile sanitare la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce opt asistente şi opt infirmiere au fost depistate cu SARS-CoV-2

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.