Incendiul din România pe care pompierii nu reușesc să îl stingă de aproape 24 de ore. Flăcările se întind pe patru hectare

×
Codul embed a fost copiat

De aproape 24 de ore, pompierii din Galați nu reușesc să stingă incendiul de la groapa de gunoi a orașului.

Din cauza degajărilor mari de fum, în toată localitatea se simte un miros înţepător. Instituţiile de mediu spun, însă, că nu au fost în depășiri ale indicilor de poluare în asemenea măsură încât să afecteze sănătatea populației. Cel mai probabil, după încheierea intervenției militarilor, va fi deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere.

Peste noapte, camera unei drone a surprins o uriașă perdea de fum care s-a întins peste tot orașul. Oamenii au ținut ferestrele închise și au încercat să iasă cât mai puțin din case. Și la orele prânzului focul se reaprinde, iar pompierii din tot județul Galați acționează acolo.

Focul s-a declanșat marți, după ora 14. Iniţial, a înghiţit câteva sute de metri pătraţi, dar acum, potrivit pompierilor, s-a extins şi a cuprins mai bine de patru hectare, două treimi din suprafața depozitului de deșeuri. Șoferii au fost avertizați printr-un mesaj Ro-Alert că vizibilitatea pe drumurile din zonă este scăzută, din cauza fumului!

Din cauza vântului puternic, incendiul este propagat în acea direcție, adică spre municipiul Galați. De altfel, fumul poate fi văzut chiar din centrul orașului.

Citește și
Mircea Fechet
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

t. Dan Ionașcu, purt de cuv al ISU Galați: „Încă 12 ore de-acuma încolo se va manifesta incendiul, cu posibilitatea de a lucra încă o zi pe acest front."

Groapa de deșeuri nepericuloase este păzită și, teoretic, nicio persoană neautorizată nu poate intra în acel perimetru. Autoritățile de mediu au înregistrat depășiri ale normelor de poluare, însă nu într-atât încât să afecteze sănătatea populației.

Geanina Hanță, Agenția de Mediu Galați: „Explicația noastră ar fi că totul a depins de direcția vântului, de cum a bătut vântul. Într-adevăr, la ora 18, când și în stația noastră a fost înregistrată acea valoare ușor mai ridicată, vântul și-a schimbat direcția."

Ionuț Bejan, cms. Șef. Garda de Mediu Galați: „Cu siguranță vor fi aplicate aceste sancțiuni. Se poate încadra și la amendă, dar avem o suspiciune de poluare masivă și vom anunța organele abilitate, poliția."

Groapa de gunoi este aproape plină și, potrivit estimărilor, ar fi trebuit închisă la sfârşitul anului. Societatea locală care o exploatează a anunțat că va solicita implicarea Parchetului pentru a stabili de la ce a pornit focul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Ce trebuie să verifici înainte să cumperi jucării de 1 Iunie. Avertismentul ANPC: „Pot pune în pericol sănătatea copiilor”
Ce trebuie să verifici înainte să cumperi jucării de 1 Iunie. Avertismentul ANPC: „Pot pune în pericol sănătatea copiilor”

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, le recomandă consumatorilor să acorde o atenţie deosebită atunci când aleg şi cumpără jucării pentru Ziua Copilului.

Accident naval pe Dunăre. O barcă cu 9 persoane la bord a lovit o bucată de lemn. Oamenii au fost aruncați în apă
Accident naval pe Dunăre. O barcă cu 9 persoane la bord a lovit o bucată de lemn. Oamenii au fost aruncați în apă

O ambarcațiune cu nouă persoane la bord a fost implicată într-un accident pe Dunăre, în județul Tulcea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a lovit un obiect de lemn aflat în apă.

Recomandări
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a ”condamnat ferm”, duminică, într-un comunicat de presă, ultimele ”atacuri masive teroriste” ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene, care au avut loc în data de 24 și 25 mai 2025.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.