ii companiilor care nu plătesc la timp contribuțiile sociale pentru angajați ar putea risca amendă și închisoare

×
Codul embed a fost copiat

ii companiilor care nu plătesc la timp contribuțiile sociale pentru angajați ar putea risca amenda și chiar închisoarea.

Prevederea se regăsește într-o altă ordonanță pe care guvernul vrea să o adopte vineri. Șeful de la Finanțe justifică retoric: ”Oamenii se duc să își ia pensia și văd că nu li s-a plătit contribuția. Vi se pare normal?”. Unii oameni de afaceri se tem însă că textul ar putea duce la abuzuri.

De la 1 ianuarie, patronii care întârzie mai mult de 60 de zile plata contribuțiilor sociale pentru angajațîi lor riscă dosar penal. Cei care datorează mai puțin de 100 de mii de euro și plătesc în final banii se vor alege cu o amendă. Daca banii nu sunt însă recuperați de autorități, pedeapsa este închisoarea între un an și cinci.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: O să vedeți cum companiile de stat își plătesc contribuțiile, o să vedeți că 4-5 miliarde de lei o să vină în primul semestru din stopajul la sursă, e normal, ai termen de conformare de 60 de zile, nu-ți închide nimeni firma, pentru numele lui Dumnezeu, nu sunt banii tăi, sunt banii angajaților.

Mediul de afaceri este rezervat însă cu privire la această ordonanță. Unii se tem că măsura îi va afecta pe cei care plăteau cu întârziere, dar plăteau. Iar evazioniștii vor găsi în continuare portițe de scăpare.

Citește și
studenti, universitate
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard

Dan Schwartz, consultant fiscal: O astfel de sancțiune penală legată de evaziune fiscală este absolut lipsită de sens și periculoasă pentru mediul de afaceri. Înțeleg problema ANAF de colectare, dar nu rezolvi asta băgând oamenii în închisoare.

O astfel de sancțiune a mai fost în vigoare în 2017, în timpul guvernării Dragnea. Economiștii susțîn că atunci multe companii s-au ales cu dosare penale, până când textul a fost eliminat prin decizia curțîi constituționale.

Angela Roșca, Coaliția pentru Dezvoltarea României: Nu le-aș numi neapărat abuzuri, dar în trecut au fost multe situații în care legea a fost interpretată diferit de contribuabil și ANAF, tichete cadou, diurne, impozit cu reținere la sursă pe dobânzi sau redevețe și acolo apare incriminarea.

Textul propus acum de ministrul Adrian Câciu vizează și alte tipuri de impozite, din dividente și dobânzi, din drepturi de autor, jocuri de noroc sau arendă. Cei mai mulți bani la negru ar fi plățiți în contrucții și celor angajați cu ziua pentru diferite lucrări.

Ordonanța se află în dezbatere publică și ar trebui să fie adoptată în ședința de guvern de vineri.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat, vineri, că "urmăreşte cu atenţie" situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii.

Ultimul supravieţuitor din România al Pogromului de la Iaşi, Leonard Zăicescu, s-a stins din viaţă
Ultimul supravieţuitor din România al Pogromului de la Iaşi, Leonard Zăicescu, s-a stins din viaţă

Leonard Zăicescu, născut la 27 martie 1927, a activat până la finalul vieţii pentru pentru combaterea celor care neagă sau minimizează ororile Holocaustului.

Fenomenul care afectează și România: „Umflarea mașinilor”. Specialiștii atrag atenția că tendința are un potențial periculos
Fenomenul care afectează și România: „Umflarea mașinilor”. Specialiștii atrag atenția că tendința are un potențial periculos

Sunt mai mari, mai grele și tot mai greu de oprit. Mașinile pe care le conducem astăzi nu mai seamănă cu cele de acum un deceniu.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.