Individ din Hunedoara, reținut după ce ar fi instigat la violențe pe rețelele de socializare. Persoanele vizate

politia
PRO TV

Un individ din Hunedoara a fost reținut de polițiști după ce a postat pe rețelele de socializare postări prin care îndemna la violențe împotriva unor persoane publice.

Bărbatul de 44 de ani, din comuna Baru Mare, judeţul Hunedoara, a fost reţinut de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de instigare publică.

El a fost acuzat că a postat pe un cont de socializare două materiale prin care îndemna la acte de violenţă împotriva unor persoane publice, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), conform Agerpres.

„Activităţile desfăşurate de organele de cercetare penală au relevant faptul că bărbatul, domiciliat în comuna Baru Mare, ar fi postat pe un cont de socializare două materiale cu caracter ameninţător, de natură a-i îndemna la acte de violenţă pe cei care le vizualizează", precizează sursa citată.

Mesajele transmise în mediul online vizau persoane din spaţiul public şi au ajuns în atenţia poliţiştilor, care au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ,,instigarea publică".

Citește și
horatiu potra
Gestul comun făcut de procurori și inculpați în cazul lui Horațiu Potra. Decizia Judecătoriei Ploieşti

Dosarul cauzei a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg.

Poliţiştii arată că în urma unor percheziţii desfăşurate pe parcursul zilei de joi, 23 ianuarie, s-au obţinut probe şi mijloace materiale de probă relevante pentru cauză, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Un deputat AUR este cercetat sub control judiciar după ce a instigat la aruncarea în aer a unor clădiri publice
Un deputat AUR este cercetat sub control judiciar după ce a instigat la aruncarea în aer a unor clădiri publice

Deputatul ales al AUR Bistriţa-Năsăud Tiberiu Boşutar a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, în urma unor percheziţii efectuate în cadrul dosarului deschis pe numele acestuia în data de 7 decembrie, pentru instigare publică.

Gestul comun făcut de procurori și inculpați în cazul lui Horațiu Potra. Decizia Judecătoriei Ploieşti
Gestul comun făcut de procurori și inculpați în cazul lui Horațiu Potra. Decizia Judecătoriei Ploieşti

Fostul mercenar Horaţiu Potra a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti prin care a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este inculpat pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Bătaie în apropierea unei secții de votare din județul Sibiu. S-a lăsat cu dosar penal. Ce incidente au mai fost semnalate
Bătaie în apropierea unei secții de votare din județul Sibiu. S-a lăsat cu dosar penal. Ce incidente au mai fost semnalate

În judeţul Sibiu au avut loc, duminică, mai multe incidente electorale, o femeie a fost sancţionată pentru propagandă pe reţelele de socializare, un bărbat a fost sancţionat pentru instigare la încălcarea legii.

Asociația MozaiQ a depus plângere penală pentru instigare la ură și violență în contextul alegerilor prezidențiale
Asociația MozaiQ a depus plângere penală pentru instigare la ură și violență în contextul alegerilor prezidențiale

Asociația MozaiQ, una dintre organizațiile care sprijină interesele comunității LGBTQ+ din România, a anunțat că a depus o plângere penală pentru instigare la ură și violență.

 

Câți bani ar fi promis că va plăti avocata din Bucureşti pentru triplul asasinat pe care îl comandase
Câți bani ar fi promis că va plăti avocata din Bucureşti pentru triplul asasinat pe care îl comandase

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut, vineri, instanţei arestarea preventivă pentru 30 de zile a avocatei suspectate de instigare la omor calificat.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.