Italia şi Elveţia pledează pentru un nou summit de pace privind Ucraina, cu participarea Rusiei

Atac drona
Shutterstock

Italia şi Elveţia şi-au exprimat luni sprijinul pentru organizarea unui nou summit de pace cu privire la războiul din Ucraina, de data aceasta cu participarea Rusiei, relatează dpa.

După o întrevedere la Locarno, ministrul italian de externe Antonio Tajani şi omologul său elveţian Ignazio Cassis au semnat o declaraţie comună care prevede "crearea celor mai bune condiţii posibile pentru organizarea unui al doilea summit de pace cu implicarea tuturor părţilor, inclusiv a Rusiei, şi a tuturor actorilor relevanţi la nivel global".

Tajani şi Cassis au cerut tuturor părţilor să depună toate eforturile pentru a "crea o platformă comună de negociere", iar aceasta ar trebui să se bazeze pe respectarea dreptului internaţional şi a principiilor integrităţii teritoriale şi suveranităţii statelor, care sunt prevăzute în Carta ONU, au subliniat ei.

Pacea poate fi obţinută doar cu implicarea tuturor părţilor interesate şi a dialogului cu acestea, potrivit celor doi miniştri.

Ucraina se confruntă cu o invazie lansată de Moscova în februarie 2022. Rusia cere Kievului să-i cedeze mai mult de o cincime din teritoriul său pentru a ajunge la pace.

Citește și
Rusia își liniștește cetățenii: au oprit avansul ucrainenilor la zeci de kilometri peste graniță. Trupele trimise
Rusia își liniștește cetățenii: au oprit avansul ucrainenilor la zeci de kilometri peste graniță. Trupele trimise

Ucraina ar trebui, de asemenea, să se declare neutră şi astfel să renunţe la aderarea la NATO, conform cererilor Moscovei.

Fără participarea Rusiei, care nu a fost invitată, reprezentanţi din peste 100 de ţări şi organizaţii au participat în iunie la un summit pentru pace în staţiunea Bürgenstock din Elveţia, lângă Lucerna.

Moscova a descris summitul drept o "fraudă", iar cererile Kievului ca Rusia să se retragă din toate teritoriile ucrainene, să fie judecată pentru presupuse crime de război şi să plătească despăgubiri le-a calificat ca fiind "ireale şi absurde".

Rusia are, de asemenea, o poziţie critică faţă de un al doilea summit pentru pace şi a respins eventuala sa participare. Potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, o astfel de conferinţă s-ar concentra din nou doar pe propunerile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Ucrainenii au băgat frica în ruși. Decizia luată în Rusia, la doar câteva zile după ce a fost invadată de trupele Kievului
Ucrainenii au băgat frica în ruși. Decizia luată în Rusia, la doar câteva zile după ce a fost invadată de trupele Kievului

Rusia a evacuat părţi ale unei alte regiuni, Belgorod, după ce Kievul şi-a intensificat puternic activitatea militară în apropierea frontierei, la doar câteva zile după cea mai mare incursiune a sa pe teritoriul rus de la începutul războiului din 2022.

Rusia își liniștește cetățenii: au oprit avansul ucrainenilor la zeci de kilometri peste graniță. Trupele trimise
Rusia își liniștește cetățenii: au oprit avansul ucrainenilor la zeci de kilometri peste graniță. Trupele trimise

Rusia pretinde că a oprit contraofensiva ucraineană, după ce trupele comandate de Zelenski au pătruns adânc în regiunea Kursk. Avansul lor a fost oprit în localități aflate la 30 de kilometri de graniță, transmite armata rusă.

Moscova ameninţă cu represalii după atacul ucrainenilor asupra oraşului rusesc Kursk, soldat cu 13 răniţi
Moscova ameninţă cu represalii după atacul ucrainenilor asupra oraşului rusesc Kursk, soldat cu 13 răniţi

Rusia a ameninţat cu represalii după recentele lovituri ucrainene, în special un atac în noaptea de sâmbătă spre duminică, soldat cu 13 răniţi în oraşul rusesc Kursk, centrul istrativ al regiunii ruse cu acelaşi nume, relatează Presse.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.