Limba rusă, reintrodusă în colegiile militare din România după 30 de ani. Va fi materie opțională. „O decizie rațională”

×
Codul embed a fost copiat

După mai bine de 30 de ani, în care nu a mai fost studiată în școli, limba rusă e introdusă că materie opțională în orarul colegiilor militare.

Reprezentanții Ministerului Educației spun că a fost o solicitare clară din partea Ministerului Apărării. „E o decizie rațională”, spun surse militare, „pentru că armata română trebuie să știe, limba potențialilor adversari”.

Elevii colegiilor militare vor putea învăța limba rusă de la clasa a IX-a și până la absolvire câte o oră pe săptămână. Rusa primește astfel statutul de disciplină opțională ca limbă modernă 3 și e menționată explicit în proiectul noilor planuri cadru, pe lângă engleză și ză. De fapt, cursanții liceelor militare sunt singurii pentru care limbile moderne sunt stabilite exact.

Bogdan Cristescu, secretar de stat Ministerul Educației: „Planurile-cadru pentru profilul militar au fost dezvoltate împreună cu colegii care predau în liceele militare, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale, în funcție de nevoile specifice clar identificate de aceștia. Introducerea unei discipline... am încercat să ne adaptăm tuturor”.

Virgil Bălăceanu: „Plecăm de la ideea că Federația Rusă rămâne principala amenințare, un militar trebuie să cunoască limba celui care poate să-i fie inamic sau adversar. Armata României va avea nevoie de cunoscători de limbă rusă. Ca atare consider că o asemenea soluție este binevenită. În perioada în care noi eram în Tratatul de la Varșovia, limba rusă constituia o necesitate a cooperării, limba engleză era legată de învățarea limbii posibilului adversar”.

Citește și
daniel david
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Aurel Constantin Soare, director Breaza: „Toate institutele de învățământ militar au această opțiune. Înțelegi oamenii care vorbesc această limbă”.

Profesorii de rusă spun că, la o oră pe săptămână, elevii pot deprinde în primul an elemente de conversație și un vocabular minimal. În prezent, doar 700 de elevi din două milioane, câți sunt în școlile de stat, studiază rusa ca limbă modernă 1, iar manualul după care învață aceștia a fost tipărit acum 22 de ani.

În București, de exemplu, au rămas numai doi profesori. Limba rusă a fost introdusă în școlile din România în 1948 și a rămas obligatorie timp de 20 de ani, însă după 1989 majoritatea școlilor au înlocuit-o cu limba engleză, pe măsură ce afinitățile comunității s-au schimbat, iar profesorii de rusă au ieșit la pensie.

Acum sunt 5 licee militare în țară, la Câmpulung Moldovenesc, Breaza, Constanța, Craiova și Alba Iulia. Împreună primesc 700 de noi cursanți după sesiunea de itere în care concurența este în general de doi candidați pe loc. Programa se concentrează pe matematică, fizică și informatică, pregătind elevii pentru Academia Militară.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.

Românii care își înscriu copiii la școală pe baza vizei de flotant, luați în vizor de ministrul Educației
Românii care își înscriu copiii la școală pe baza vizei de flotant, luați în vizor de ministrul Educației

Ministrul Educației anunță că va căuta împreună cu specialiști din Ministerul de Interne soluțiile prin care părinții care locuiesc permanent în circumscripția fiecărei școli să aibă întâietate la înscrierea copiilor, în clasa pregătitoare.

Structura Evaluării Naționale s-ar putea schimba. Examenul de la final de gimnaziu ar putea include acum 5 discipline
Structura Evaluării Naționale s-ar putea schimba. Examenul de la final de gimnaziu ar putea include acum 5 discipline

200 de mii de elevi care termină clasa a șaptea îşi fac acum calcule cu un examen de final de gimnaziu care ar putea include cerințe din 5 discipline.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.