MAE: Un grup de 17 cetăţeni români şi familiile acestora, aflaţi în Fâşia Gaza, au fost evacuaţi în Egipt

romani gaza
MAE

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că încă un grup de români aflaţi în Fâşia Gaza au reuşit să treacă în Egipt.

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, marţi, 14 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 17 persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo”, anunţă MAE, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, până la acest moment, 220 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în România.

Urmează să ajungă în România în perioada următoare

”Cei 17 cetăţeni români şi familiile acestora au fost preluaţi din punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE şi reprezentanţi ai Ambasadei României în R.A. Egipt, urmând a fi însoţiţi până la Cairo de o altă echipă mobilă a Celulei de Criză MAE. Cetăţenii evacuaţi urmează să ajungă în România în perioada următoare”, a mai transmis MAE, conform News.ro.

Instituţia continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.

Citește și
netanyahu victime gaza
Netanyahu nu are milă de civilii uciși de atacurile armatei sale în Gaza: „Sunt victime colaterale”
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Un ministru israelian extremist sfătuiește palestinienii din Gaza să emigreze voluntar. „Este soluţia umanitară corectă”
Un ministru israelian extremist sfătuiește palestinienii din Gaza să emigreze voluntar. „Este soluţia umanitară corectă”

Ministrul de finanţe israelian, Bezalel Smotrich, a declarat marţi că Fâşia Gaza nu va putea supravieţui ca entitate independentă şi ar fi mai bine ca palestinienii de acolo să plece în alte ţări, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Netanyahu nu are milă de civilii uciși de atacurile armatei sale în Gaza: „Sunt victime colaterale”
Netanyahu nu are milă de civilii uciși de atacurile armatei sale în Gaza: „Sunt victime colaterale”

Premierul Israeului, Benjamin Netanyahu, a catalogat acuzația ONU de crime de război „o porcărie” și a spus despre civilii uciși de bombardamente în Gaza că sunt „victime colaterale”.

Armata israeliană anunță că a preluat controlul asupra instituţiilor Hamas din Gaza
Armata israeliană anunță că a preluat controlul asupra instituţiilor Hamas din Gaza

Armata israeliană a anunţat marţi că a preluat controlul asupra clădirilor guvernamentale ale mişcării islamiste palestiniene Hamas în oraşul Gaza, inclusiv asupra Parlamentului şi clădirilor guvernului şi poliţiei, informează AFP.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.