Mai puțin de jumătate dintre români cred că oamenii sunt darnici și se ajută unii pe alții. STUDIU

×
Codul embed a fost copiat

Mai puțin de jumătate dintre români cred că oamenii sunt darnici și se ajută unii pe alții. Iar acest crez îl au îndeosebi cei cu venituri mici și medii din orașele mici sau din comunități restrânse, potrivit unui studiu recent.

În același timp, la fel de mulți spun că nu au încredere în cei din jur.

Când fac fapte bune, cei mai mulți români se îndreaptă către oamenii străzii, pe care îi văd zi de zi, arată un studiu realizat în această lună, la care au participat peste 1000 de persoane din mediul urban.

O treime dau bani unor ONG-uri, în general tinerii cu venituri peste medie și seniorii în mare parte, aproape la fel de mulți, fac donații către biserici.

Mult mai puțini români oferă timp, fac voluntariat pentru o cauză sau donează sânge. Ambele implică un efort mai mare, însă nu costă. Asta arată că a face bine nu este doar despre bani, de multe ori, ci mai degrabă despre dorința de a-i ajuta pe cei din jur.

Citește și
Salina Praid
Sprijin financiar de 300 de milioane de lei pentru Salina Praid, aprobat de Guvern: „Un dezastru istoric”

Gelu Duminică, sociolog: „În educația noastră, noi am fost mai degrabă obișnuiți cu a da de pomană. Tot pentru morții tăi, e un pic de egoism acolo, sperând că faci un bine. Nu am fost învățați altfel. Marea resursă pe care omul o are, nu sunt banii, este el însuși, este timpul săi, este o vorbă bună pe care o are la dispoziție și care nu costă nimic.”

Iar de la vorbă, la faptă, e cale lungă, mai arată cercetarea. Pe rețelele sociale, de pildă, mulți distribuie, dar puțini donează.

Daniel Enescu, rprezentant: „Putem să vedem că între cei care distribuie o cauză pe rețelele lor către prietenii și cei care donează este de trei la unu. La fiecare trei oameni care distribuie, există un om care și donează.”

Pe mulți îi oprește însă și neîncrederea. Majoritatea participantilor la studiu cred că societatea românească este bazată pe răutate și invidie și nu au încredere în cei din jur. Totuși...

Gelu Duminică, sociolog: „În momentul în care dăm celuilalt, cum zice și Biblia, nu dăm neapărat celuilalt. Ci îi dăm lui Dumnezeu și nouă înșine, în condițiile în care suntem conștienți că ceea ce avem astăzi nu se datorează numai muncii noastre și ar trebui să fim conștienți că suntem privilegiați.”

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Sprijin financiar de 300 de milioane de lei pentru Salina Praid, aprobat de Guvern: „Un dezastru istoric”
Sprijin financiar de 300 de milioane de lei pentru Salina Praid, aprobat de Guvern: „Un dezastru istoric”

Guvernul a aprobat credite bugetare de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea Salrom și a firmelor afectate din subteranul Salinei Praid, a anunțat luni vicepremierul Tanczos Barna, ministrul Finanțelor.

DNSC: Deepfake-urile și fraudele online s-au intensificat după alegerile prezidenţiale. Cum să nu cazi în plasa escrocilor
DNSC: Deepfake-urile și fraudele online s-au intensificat după alegerile prezidenţiale. Cum să nu cazi în plasa escrocilor

O serie de atacuri cibernetice agresive, de tip scam, în care sunt utilizate inclusiv videoclipuri realizate cu deepfake, au fost semnalate pe platformele de socializare, imediat după alegerile prezidenţiale.

MAI: Populaţia din zona de risc potenţial de la Praid a fost evacuată. Salvatorii evaluează situaţia salinei
MAI: Populaţia din zona de risc potenţial de la Praid a fost evacuată. Salvatorii evaluează situaţia salinei

Populaţia din zona de risc potenţial din Praid a fost evacuată şi s-a realizat un sistem de apărare împotriva apei, format din 500 de metri liniari de panouri şi aproximativ 14.000 de saci cu nisip.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova
Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avut loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.