MApN dezminte informațiile alarmiste apărute online: „Nu au început încorporările. Se desfășoară un exercițiu”

MApN Fake News
MApN

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a făcut precizări după apariţia în mediul online a unor noi postări alarmiste, arătând că ”nu au început încorporările”.

În această perioadă este în desfăşurare exerciţiul MOBEX OT-GR-TR-25, în judeţele Olt, Giurgiu şi Teleorman, care urmăreşte evaluarea rezervei de mobilizare, au transmis reprezentanţii ministerului.

Totodată, reprezentanţii MAI înmânează documente privind ordinelor de chemare pentru clarificarea situaţiei militare de către centrele militare, care reprezintă o procedură de rutină, periodică.

”Nu au început încorporările! Reamintim că executarea serviciului obligatoriu în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus a fost suspendată pe timp de pace în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007, aşa cum prevede Legea 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat. Ministerul Apărării Naţionale a comunicat în repetate rânduri că nu ia în calcul, în niciun moment, revenirea la serviciul militar obligatoriu, ci are în vedere exclusiv soluţii de recrutare a rezerviştilor pe bază de voluntariat”, a precizat MApN.

Afirmaţiile au venit după apariţia în mediul online a unor noi postări alarmiste, care susţin în mod fals începerea încorporării, când de fapt este cel mai probabil să fie înmânarea ordinelor de chemare la exerciţiul de mobilizare sau de chemare pentru clarificarea situaţiei militare.

Citește și
oameni pe strada
Ce măsuri a luat TikTok pentru protejarea comunității și a platformei înaintea alegerilor prezidențiale din România

Este în desfăşurare acum exerciţiul MOBEX OT-GR-TR-25, care are loc în perioada 26-30 mai, în judeţele Olt, Giurgiu şi Teleorman, şi urmăreşte evaluarea rezervei de mobilizare, a mai amintit ministerul.

Exerciţiile de acest tip sunt planificate şi desfăşurate periodic şi au ca scop verificarea capacităţii de completare cu personal şi tehnică a unităţilor militare, precum şi consolidarea coeziunii între militarii în activitate şi rezervişti.

Ultima astfel de acţiune de instruire a avut loc în perioada 14-18 octombrie 2024, în judeţele Buzău şi Ialomiţa (Exerciţiul MOBEX BZ-IL-24).

Similar, emiterea periodică a ordinelor de chemare pentru clarificarea situaţiei militare de către centrele militare reprezintă o procedură de rutină, prevăzută de Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare (art. 51).

Aceste documente sunt înmânate, conform art. 45, alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, de către reprezentanţii structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, iar refuzul de a le primi reprezintă contravenţie (articolul 80 din legea nr 446/2006).

”Ne dorim ca cetăţenii să dovedească bună-credinţă în respectarea obligaţiilor legale ce le revin şi să nu cadă victime dezinformărilor. Cel mai probabil, intenţia din spatele acestor manipulări este de inducere a confuziei, panicii şi incertitudinii în rândul populaţiei din ţara noastră, pe baza unor speculaţii şi interpretări care nu au legătură cu realitatea. Informaţi-vă din surse oficiale!”, a transmis MApN.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Noile măsuri anunțate de TiKTok împotriva dezinformării în România, înainte alegerilor de duminică. Ce a eliminat până acum
Noile măsuri anunțate de TiKTok împotriva dezinformării în România, înainte alegerilor de duminică. Ce a eliminat până acum

TikTok a făcut publice măsurile luate până acum pentru protejarea platformei și a utilizatorilor de fake news, în contextul celui de-al doilea scrutin prezidențial din România, care va avea loc duminică, 18 mai.

Ce măsuri a luat TikTok pentru protejarea comunității și a platformei înaintea alegerilor prezidențiale din România
Ce măsuri a luat TikTok pentru protejarea comunității și a platformei înaintea alegerilor prezidențiale din România

Tiktok a făcut publice măsurile luate până în prezent pentru protejarea platformei și a utilizatorilor de fake news, în contextul alegerilor din România.

Sociolog: “Multe sondaje sunt umflate în favoarea unor candidați. Cifra de 45% nehotărâți este un fake news total”
Sociolog: “Multe sondaje sunt umflate în favoarea unor candidați. Cifra de 45% nehotărâți este un fake news total”

“Numeroase sondaje apărute în spațiul public sunt “umflate” în favoarea unui candidat sau a altuia. Te uiți în oglindă și spui că ești mai frumos decât ești în realitate”, a declarat, într-un interviu pentru Știrile PRO TV, sociologul Remus Ștefureac.

Guvernul demontează un fake news despre alegerile prezidențiale. Dezinformarea grosolană de pe TikTok | VIDEO
Guvernul demontează un fake news despre alegerile prezidențiale. Dezinformarea grosolană de pe TikTok | VIDEO

Guvernul combate vineri o dezinformare propagată pe TikTok și precizează, încă o dată, că alegerile prezidențiale din România vor avea loc la data anunțată, respectiv 4 mai 2025.  

Fake news extrem de periculos, despre intrarea României în război. Explicații clare de la Guvern | FOTO
Fake news extrem de periculos, despre intrarea României în război. Explicații clare de la Guvern | FOTO

Guvernul reacționează față de un fake news extrem de periculos distribuit online de personaje care vor să creeze panică prin dezinformarea populației.

 

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.