Orașul care interzice fumatul pe stradă. Amenzile sunt usturătoare

×
Codul embed a fost copiat

De la 1 ianuarie, fumatul pe străzile din Milano va fi interzis. Cei care nu respectă regula impusă de autoritățile locale riscă o amendă de 240 de euro. Pe de altă parte, nu se știe în ce măsură noua legislație va fi aplicată.

Decizia de a interzice fumatul în spațiile publice din Milano face parte dintr-o campanie de combatere a poluării și de încurajare a localnicilor să-și protejeze sănătatea. Până acum, oamenii nu aveau voie să își aprindă țigara în anumite zone. De pildă, în stațiile de autobuz.

Restricțiile vor fi extinse drastic de la anul, când regula va fi valabilă pe străzi, în parcuri, în toate locurile în care nu poate fi păstrată o distanță de zece metri față de alți oameni. Măsura a fost primită cu bucurie de unii localnici.

Localnic: „Sunt de acord. Cred că este problema fumătorilor dacă nu pot fuma în public, deoarece fumatul este oarecum inutil și nu este educativ”.

Localnic: „Ca fost fumător, mă bucur că, în sfârșit, pot merge pe stradă fără frica de a fi asaltat de fum”.

Citește și
wiz khalifa costinesti
Rapperul Wiz Khalifa a fost trimis în judecată în România pentru deținerea de droguri

Alții, mai numeroși, sunt de părere că interzicerea fumatului nu va avea efectul așteptat de oficiali.

Localnic: „Poate că este puțin ipocrit. Cu siguranță ajută, dar să spui că soluția pentru poluare este să oprești fumatul sau să impui interdicții este puțin ipocrit”.

Orașul italian nu este primul care ia o asemenea decizie. Într-o localitate din Germania, de lângă Dortmund, a fost adoptată o lege similară, chiar dacă inițial a fost vorba de o glumă.

Reprezentanții unui partid au propus interzicerea fumatului pe motiv că acolo fusese deja interzis fumatul de canabis în public. Dar propunerea a devenit regula cu majoritate de voturi, în ciuda opoziției primarului și partidelor mari.

Marcal Zilian, CDU Holzwickede: „Cred că suntem ridicoli. Dar decizia a fost luată, trebuie să acceptăm asta ca niște buni democrați”.

Localnic: „Nu vom mai merge la niciun eveniment, vom bea vin fiert acasă și ne vom face singuri cârnații la grătar”.

În multe state federale germane există restricții în privință fumatului în unele zone, cum ar fi locurile de joacă.

Recent, Comisia Europeană a recomandat țărilor membre să interzică fumatul în anumite locuri publice pentru a proteja copiii și femeile însărcinate.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
De ce OMS recomandă un CT pulmonar cu doză mică la fiecare doi ani. Motivul pentru care bolile plămânilor trec neobservate
De ce OMS recomandă un CT pulmonar cu doză mică la fiecare doi ani. Motivul pentru care bolile plămânilor trec neobservate

Plămânii nu dor deoarece nu au receptori de durere, deși sunt organe direct afectate de fumat, gazele de eșapament sau un gaz radioactiv care se găsește la doar un metru adâncime în sol.

Rapperul Wiz Khalifa a fost trimis în judecată în România pentru deținerea de droguri
Rapperul Wiz Khalifa a fost trimis în judecată în România pentru deținerea de droguri

Rapperul american Wiz Khalifa a fost trimis în judecată în România. Decizia procurorilor DIICOT vine după ce cântărețul a fumat substanțe interzise pe scenă, în timpul unui concert la un festival organizat în această vară, pe litoral.  

Cum să te lași de fumat, cu rețetă. Diferențele dintre medicamentele prescrise de medic și vapatul
Cum să te lași de fumat, cu rețetă. Diferențele dintre medicamentele prescrise de medic și vapatul

Ne putem lăsa de fumat cu medicamente cu nicotină. Aceasta deoarece cantitatea controlată de nicotină elimină efectele sevrajului la tutun.

Ce a transmis Wiz Khalifa după ce a fost ridicat pentru că a fumat canabis pe scenă la ”Beach, Please!”
Ce a transmis Wiz Khalifa după ce a fost ridicat pentru că a fumat canabis pe scenă la ”Beach, Please!”

Peste 100 de mii de tineri au dansat până spre dimineață la Costinești și și-au răsplătit artiștii preferați cu aplauze la festivalul "Beach, Please!". Punctul culminant al nopții a fost concertul rapperului american Wiz Khalifa.  

Vicepreședintele SUA Kamala Harris consideră că americanii nu ar trebui să ajungă la închisoare pentru că fumează marijuana
Vicepreședintele SUA Kamala Harris consideră că americanii nu ar trebui să ajungă la închisoare pentru că fumează marijuana

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a declarat vineri că "nimeni nu ar trebui să meargă la închisoare pentru că a fumat marijuana" şi a descris actualele restricţii federale asupra acestui drog drept "absurde", informează EFE, potrivit Agerpres.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.