Mărturia unui român care a dat de un rechin la Costinești. „Nu îmi venea să cred că sunt atât de norocos”

Rechin
Shutterstock

Rechinii nu trăiesc doar în zonele exotice de pe glob. Există o specie care trăiesște chiar în Marea Neagră, iar un instructor de scufundări român a povestit experiența trăită când s-a întâlnit cu un rechin în zona epavelor de la Costineşti.

În adâncuri, în zona litoralului românesc, trăiește câinele de mare. Nu este o specie agresivă, până acum nefiind înregistrat vreun atac asupra oamenilor până în prezent.

În urmă cu cinci ani, în timp ce făcea scufundări la Costinești, Dragoș Popescu a întâlnit un astfel de exemplar și a reușit să îl și fotografieze. Acesta a povestit experiența pentru adevărul.ro.

„Am fost uimit, nu îmi venea să cred că sunt atât de norocos încât să întâlnesc un rechin în Marea Neagră. Cu siguranţă a fost o întâlnire norocoasă şi neaşteptată, cu cât rechinii se apropie de ţărm şi trăiesc pe fundul mării. Speciile de rechin din Marea Neagră nu trec de 1,80 metri lungime şi nici nu sunt periculoase întrucât nu atacă omul. Eu atunci mă aflam cam la o adâncime de 10 – 20 de metri, iar în acea zonă fundul mării coboară până la 32 – 34 metri“, a povestit instructorul de scufundări.

Câinele de mare trăiește izolat, la adâncimi de 50 – 100 de metri. El se hrănește cu scrumbii, aterine, hamsii, guvizi, stavrizi, crabi și creveți.

Citește și
slanina
Slănină infestată cu o bacterie periculoasă, retrasă de la vânzare. Ce trebuie să faci dacă ai cumpărat-o

Acest prădător poate măsura cel mult 1,7 metri lungime și poate atinge o greutate maximă de 15 kilograme.

Rechinii din Marea Neagră trăiesc între 30 și 60 de ani, potrivit site-ului pescariamarasteni.ro. Câinele de mare mai poate fi găsit în Marea Mediterană, Marea Baltică, Marea Nordului și apele reci din Atlantic și Pacific.

Spre deosebire de alte specii, acest rechin este fricos. Nicio persoană nu a fost atacată vreodată de un rechin în Marea Neagră.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Slănină infestată cu o bacterie periculoasă, retrasă de la vânzare. Ce trebuie să faci dacă ai cumpărat-o
Slănină infestată cu o bacterie periculoasă, retrasă de la vânzare. Ce trebuie să faci dacă ai cumpărat-o

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes.

 

Peștera Urșilor a devenit sâmbătă scena unor concerte spectaculoase, cu artiști locali, la care au participat zeci de oameni
Peștera Urșilor a devenit sâmbătă scena unor concerte spectaculoase, cu artiști locali, la care au participat zeci de oameni

Din Peștera Urșilor au răsunat ecouri de ukulele, vioară cu goarnă sau tulnic.

Europa FM împlinește 25 de ani și sărbătorește în Alba Iulia unde va avea loc o petrecere aniversară de zile mari
Europa FM împlinește 25 de ani și sărbătorește în Alba Iulia unde va avea loc o petrecere aniversară de zile mari

În Alba Iulia are loc o petrecere aniversară de zile mari, fiindcă postul de radio Europa FM împlinește 25 de ani.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.