Un bărbat închis în trecut pentru omor le-a spus polițiștilor că a ucis din nou. Victima este un fost inspector ANAF

×
Codul embed a fost copiat

Un individ închis în trecut pentru omor este acuzat că a ucis, din nou, vineri dimineață, la Drobeta Turnu Severin. Victima este un fost inspector ANAF, în vârstă de 48 de ani, care se cunoștea cu suspectul.

După crimă, individul a incendiat ușa locuinței unui alt cunoscut, iar pompierii au venit rapid să stingă focul.

Individul mai fusese condamnat la închisoare, tot pentru omor

Senin, individul le-a povestit că tocmai omorâse un om. Victima divorțase și a stat o vreme în străinătate. De când a revenit în țară, locuia într-o locuință socială, dată de primărie, la fel ca și agresorul. Vineri, însă, bărbatul, care avea o fetiță de nouă ani din fosta căsnicie, a fost ucis cu brutalitate.

Lavinia Şişman, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți:Avea aplicate în zona abdomenului și în zona toracelui 17 lovituri de cuțit, situație în care au fost începute cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, în condițiile în care persoana care a săvârșit fapta mai fusese condamnată anterior tot pentru comiterea unei infracțiuni de omor”.

Citește și
Canibal
Ce s-a întâmplat cu canibalul care a ucis un tânăr și a mâncat părți din corpul lui. A povestit cum voia să îl gătească

Constantin Năsărâmbă, al Centrului Operativ pentru Situații de Urgență: Victima este din primăvară, a venit când erau modulele, fiind centru de carantină, a stat în perioada aceea de 20 de zile, după aceea, neavând unde să locuiască, avea omul o problemă medicală, și am zis, hai să îl ajutăm până le găsim o locuință”.

După crimă, bărbatul de 59 de ani, băut bine, a incendiat ușa unui alt cunoscut, doar pentru că acesta nu îl anunțase că este marfă nouă la magazin.

Constantin Năsărâmbă, al Centrului Operativ pentru Situații de Urgență:Ucigașul stă aici de vreo șase ani de zile, i-am făcut o carte de identitate provizorie că venise din penitenciar și am crezut că se reabilitează, a avut cantina de ajutor social până s-a pensionat”.

Suspectul a fost eliberat din închisoare în urmă cu șapte ani. Fusese condamnat tot pentru omor. În 2001, i-a luat viața unui prieten.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
O femeie care și-a ucis cu brutalitate fiul de trei ani a încercat să dea vina pe câine și pe sora ei
O femeie care și-a ucis cu brutalitate fiul de trei ani a încercat să dea vina pe câine și pe sora ei

O mamă și-ar putea petrece restul vieții în închisoare după ce și-a ucis fiul de trei ani și apoi a încercat să dea vina pentru crima îngrozitoare pe sora ei și pe un câine, scrie DailyStar.

 

Ce s-a întâmplat cu canibalul care a ucis un tânăr și a mâncat părți din corpul lui. A povestit cum voia să îl gătească
Ce s-a întâmplat cu canibalul care a ucis un tânăr și a mâncat părți din corpul lui. A povestit cum voia să îl gătească

Un bărbat din statul american Michigan care a ucis, tăiat în bucăți și mâncat părți din corpul unui tânăr cunoscut pe o aplicație de întâlniri a fost găsit vinovat de crimă de gradul întâi.

Un dascăl şi-a ucis iubita chiar de ziua ei, în Botoșani. Bărbatul nu a fost de acord cu planurile femeii
Un dascăl şi-a ucis iubita chiar de ziua ei, în Botoșani. Bărbatul nu a fost de acord cu planurile femeii

O crimă pasională a șocat o comunitate liniștită din județul Botoșani. Chiar de ziua ei de naștere, o femeie și-a găsit sfârșitul în mâinile celui care îi jura iubire.  

Caz incredibil în Dâmbovița. O bunică și nepotul ei în vârstă de 12 ani se acuză reciproc de crimă
Caz incredibil în Dâmbovița. O bunică și nepotul ei în vârstă de 12 ani se acuză reciproc de crimă

Crimă învăluită în mister, într-un sat din judeţul Dâmboviţa. Un bărbat de 49 de ani a fost găsit mort, înjunghiat în piept, în casa unei femei. Ea le-a spus anchetatorilor că nepotul ei în vârstă de 12 ani i-ar fi atacat, după o scurtă ceartă.  

O tânără de 26 de ani din Drobeta Turnu Severin, măcelărită de iubitul de 52 de ani. La fel făcuse și cu fosta parteneră
O tânără de 26 de ani din Drobeta Turnu Severin, măcelărită de iubitul de 52 de ani. La fel făcuse și cu fosta parteneră

Un individ condamnat la 20 de ani pentru crimă și eliberat de curând, a ucis din nou. S-a întâmplat luni seară, în Drobeta Turnu Severin, iar victima era iubita lui, o tânără de 26 de ani, omorâtă sub ochii vecinilor.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.