Măsurile de sprijin adoptate de Guvern. Salariul minim majorat doar dacă vrea patronul și subvenții la carburant

×
Codul embed a fost copiat

Românii plătiţi cu salariul minim pe economie ar putea primi lefuri cu 200 de lei mai mari, de luna viitoare, dacă angajatorii lor decid să le acorde această majorare.

În plus, câteva mii de firme vor primi o reducere de 50 de bani pe litrul de carburant, potrivit unei ordonanţe de guvern, aprobată miercuri

Peste un milion de români sunt plătiţi acum cu salariul minim pe economie. Asta înseamnă că pleacă acasă cu 1.524 de lei.

Pentru ei a fost gândită această măsură care le-ar suplimenta veniturile cu 200 de lei, bani care s-ar transfera direct în buzunarele angajaţilor. Asta numai dacă şi angajatorul vrea să acorde această majorare.

Măsura îi vizează doar pe angajaţii de la privat, care au încheiate contracte individuale de muncă, şi se aplică şi în cazul celor angajaţi după data de 1 iunie.

Citește și
bani, lei, ron
„80% din angajaţii Poştei Române au salariul minim sau puţin peste”. Sindicaliștii au protestat la Guvern

Pe de altă parte, 3.000 de firme care transportă mărfuri şi persoane vor primi o subvenţie, un ajutor de 50 de bani pe litrul de carburant. Aşadar, un ajutor de circa 6%. Asta după ce unii au mers în alte ţări ca să alimenteze și după ce a început să se vorbească chiar de falimente în acest sector din cauza scumpirilor de la pompă.

Vorbim despre un ajutor acordat sub formă de grant, suma totală a ajutoarelor fiind de 300 de milioane de lei. Măsura este preluată de alte ţări, precum Franţa, care a decis să dea un ajutor de circa 80 de bani pe litrul de carburant, adică undeva la sub 10% din preţul de acolo.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Angajații Poștei Române au protestat la Guvern:
Angajații Poștei Române au protestat la Guvern: "După 23 de ani de muncă, am 1.800 de lei și tichete de 300 de lei"

Deși piața de curierat a explodat în pandemie, multe dintre serviciile Poștei Române sunt depășite.

„80% din angajaţii Poştei Române au salariul minim sau puţin peste”. Sindicaliștii au protestat la Guvern
„80% din angajaţii Poştei Române au salariul minim sau puţin peste”. Sindicaliștii au protestat la Guvern

Sindicaliştii din cadrul Poştei Române au organizat, sâmbătă, un miting de protest în faţa Guvernului întrucât sunt nemulţumiţi de salariile pe care le au şi de condiţiile de muncă.

Guvernul aprobă, în primă lectură, Legea anti speculă. Ce prevede actul normativ
Guvernul aprobă, în primă lectură, Legea anti speculă. Ce prevede actul normativ

Guvernul urmează să aprobe astăzi un proiect de ordonanță de urgență, aflată în primă lectură, pentru combaterea speculei în România.    

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.