Metroul din Drumul Taberei ar putea fi amânat încă un an. Ce sistem lipseşte

×
Codul embed a fost copiat

Ușile metroului din cartierul bucureștean Drumul Taberei nu se vor deschide probabil nici în acest an. Responsabilii spun că licitația pentru sistemul de automatizare a fost contestată și este blocată în instanță.

În aceste condiții, nu ar mai fi timp în 2019 pentru montarea instalației. Încercând să găsească o soluție, Metrorex a trimis vineri scrisori la Tribunalul București, CSM și ministerul Justiției.

Contestarea licitaţiei pentru sistemul de automatizare este în instanţă din mai 2018. Metrorex a cerut de două ori repunerea pe rol dar fără succes.

Dumitru Şodolescu, directorul Metrorex: "Astăzi trimitem o adresă către preşedintele tribunalului Bucureşti, către preşedintele secţiei a doua contencios istrativ şi ministrului Tudorel Toader, preşedintele consiliului superior al magistraturii. Magistrala 5 este un proiect de importanta naţională, proiect care poate fi pus în funcţiune anul acesta cu condiţia ca într-un interval cât mai scurt să se soluţioneze."

Problema este ca instalarea sistemului de automatizare va putea începe abia după 3 săptămâni de la rezolvarea contestaţiei şi va dura 9 luni. Adică, dacă instanţă ar decide mâine să dea dreptate Metrorex, sunt foarte puţine şanse ca metroul să fie gata în 2019.

Citește și
animatie panouri metrou
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Metroul va avea panouri de siguranță, însă nu în toate stațiile

Chiar dacă în subteran Metroul din Drumul Taberei este gata în proporţie de 90 la sută, la suprafaţă muncitorii mai au foarte mult de muncă. Potrivit Metrorex, linia de metrou din Drumul Taberei va fi gata în octombrie, anul acesta, însă va fi doar un muzeu, linia nu va putea fi folosită atâta timp cât nu exista sistemul de automatizare.

Metrorex susţine că va încerca să reducă termenul de 9 luni, însă are nevoie de o decizie uregenta a instanţei.

Dumitru Şodolescu, directorul Metrorex: "Cred că putem să reducem la 6-7 luni utilizând programul într-un timp prelungit, se poate lucra în 3 schimburi, se poate lucra şi sâmbăta şi duminică. Trbeuie să facem tot ce e posibil să fie gata până la sfârşitul anului."

Metrorex spune că a primit zeci de petiţii de la locuitorii din Drumul Taberei în acest sens.
Întârzierile crează probleme bugetare Metrorex care a planificat venituri mai mari în acest an. În plus, aproape o mie de oameni aşteaptă formalităţile să fie angajaţi şi să înceapă munca în subteran.

Lucrările la linia de metrou M5 au fost licitate în 2008, au început în 2012 şi costă 700 de milioane de euro.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Momentul șocant în care o femeie s-a aruncat în fața metroului, la Apărătorii Patriei
Momentul șocant în care o femeie s-a aruncat în fața metroului, la Apărătorii Patriei

O cameră de supraveghere a surprins momentul șocant în care o femeie de aproximativ 35 de ani s-a aruncat în fața metroului, joi seară.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Metroul va avea panouri de siguranță, însă nu în toate stațiile
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Metroul va avea panouri de siguranță, însă nu în toate stațiile

Metroul din Bucureşti va avea panouri de siguranţă în staţiile subterane.

Șova: Creşterile salariale de la Metrorex vor fi transferate în costurile ate de călători
Șova: Creşterile salariale de la Metrorex vor fi transferate în costurile ate de călători

Măririle salariale anunţate pentru angajaţii Metrorex vor trebui plătite de călători anul viitor, a anunţat, joi, ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova.

Prima stație de metrou supraterană din București. Ar trebui să fie gata în 2021
Prima stație de metrou supraterană din București. Ar trebui să fie gata în 2021

Capitala va avea prima stație de metrou supraterană, în prelungirea stației Berceni, care este acum capăt de linie.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.