Ministrul Agriculturii: N-a mai fost de 50-60 de ani o secetă ca acum

Ministrul Agriculturii: N-a mai fost de 50-60 de ani o secetă ca acum
Inquam/ Octav Ganea

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat duminică la Cluj că o secetă ca aceea de acum nu a mai fost în România de 50-60 de ani.

 

”E o secetă extremă şi puternică, ce s-a instalat în această parte a Europei, nu numai în România, care se suprapune acestei crize a evoluţiei pandemiei COVID. Secetă ca anul acesta, spun specialiştii, n-a fost de 50-60 de ani”, a afirmat Adrian Oros.

Ministrul a mai spus că până acum sunt în 1,4 milioane de hectare de culturi afectate de secetă și că încearcă să-i convingă pe fermieri să-și asigure culturile.

”În afară de faptul că-i despăgubim, încercăm să-i încurajăm pe fermieri - pentru că sunt şi alte Ministerul Agriculturii ă 70% din poliţa de asigurare. În acelaşi timp, încercăm să negociem cu băncile să fie prinsă în poliţa de asigurare şi seceta, pentru că foarte multe bănci nu asigură pentru secetă sau acolo unde asigură pentru secetă, condiţiile pe care le impun în contracte nu sunt acceptate sau sunt foarte greu acceptate de fermieri”, a adăugat Adrian Oros.

Citește și
România va cere sprijin financiar Comisiei Europene, pentru lapte, carne de pui și de porc
România va cere sprijin financiar Comisiei Europene, pentru lapte, carne de pui și de porc

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Cum au înlocuit bondarii forța de muncă în agricultură. Prețul plătit pentru o colonie
Cum au înlocuit bondarii forța de muncă în agricultură. Prețul plătit pentru o colonie

Mici, dar extrem de harnici și productivi, bondarii au început să lucreze cu normă întreagă în tot mai multe sere de la noi.

România va cere sprijin financiar Comisiei Europene, pentru lapte, carne de pui și de porc
România va cere sprijin financiar Comisiei Europene, pentru lapte, carne de pui și de porc

Ministrul Agriculturii a anunțat că, în mod paradoxal, fermierii și procesatorii noștri au stocuri mari din aceste produse, pentru că importăm foarte multă mâncare.

Ce spune ministrul Agriculturii despre rezervele de alimente. Fermierii, speriaţi de secetă
Ce spune ministrul Agriculturii despre rezervele de alimente. Fermierii, speriaţi de secetă

Țara noastră va avea suficiente rezerve de cereale și de produse alimentare de bază pe perioada crizei provocate de coronavirus, a anunțat marți ministrul Agriculturii.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.