Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: „Ce este mai rău, abia va urma”

×
Codul embed a fost copiat

''Ce este mai rău, abia va urma''. Sunt declaratii făcute vineri de secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, dar și de premierul României- Nicolae Ciucă, în contextul conflictului din Ucraina.

Cei doi oficiali se așteaptă la un numar tot mai mare de victime, dar și la un val de refugiați, dificil de gestionat.

Mircea Geoană spune că potrivit ultimelor informații de pe front, 75% din armata lui Vladimir Putin este blocată. Asaltul nu poate fi însă oprit total.

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: „În pofida unui început de dialog diplomatic, semnalele sunt ca Federația Rusă va continua asaltul pe 3 direcții strategice, în jurul Kievului, în sud și în est. Din păcate acest conflict va mai dură, amplificând numărul de vicitime civile./Suntem în deplin acord cu Curtea Penală Internațională care a declanșat o anchetă cu privire la crime de război efectuate de federația Rusă.”

La rândul său Premierul Nicolae Ciucă le-a mulțumit românilor implicați în ajutorarea refugiaților dar a atras atenția că ce este mai greu abia urmează.

Citește și
nicusor dan
Nicuşor Dan, după cazul crimei din cartierul Cosmopolis: „Acest fenomen nu este tolerat de statul român”

Nicolae Ciucă, premierul României: "Războiul a revenit în prim-planul istoriei Europei iar dreptul internațional a fost între paranteze, odată cu agresiunea declanșată de Rusia pentru invadarea Ucrainei/Adevărate crime împotriva umanității, crime de război care caracterizează această acțiune a Rusiei împotriva democrației, împotriva occidentului, și de ce nu, împotriva lumii."

Chiar dacă ambii oficiali au făcut referire la crime de război comise de Rusia, specialiștii în drept internațional nu cred că Putin va ajunge vreodată să fie judecat de Tribunalul de la Haga. Rusia este printre cele 4 țări care nu îi recunosc jurisdicția iar demararea procesului în lipsa acuzatului a fost interzisă de Convenția de la Roma. Tot ce pot face deocamdată procurorii este să strângă probe solide. Potrivit OMS, până acum au fost 31 de atacuri ale militarilor ruși asupra unor facilități medicale.

Procurorul şef al Uniunii Europene, Laura Codruîa Kovesi a mers vineri în Ucraina în semn de sprijin pentru procurorii de acolo. Cu această ocazie a fost semnat și un acord de cooperare cu Parchetul European. În cadrul întâlnirii procurorii au discutat despre căutarea, sechestrarea și confiscarea bunurilor criminalilor de război a scris Iryna Venediktova, procurorul general al Ucrainei pe pagina sa de Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Nicuşor Dan, după cazul crimei din cartierul Cosmopolis: „Acest fenomen nu este tolerat de statul român”
Nicuşor Dan, după cazul crimei din cartierul Cosmopolis: „Acest fenomen nu este tolerat de statul român”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, după cazul crimei din cartierul Cosmopolis, că trebuie să extindem reţeaua de centre la care victimele violenţei domestice pot să apeleze.

Un șofer s-a ales cu dosar penal după un control banal. Ce au găsit polițiștii din Giurgiu în bagaje și în roata de rezervă
Un șofer s-a ales cu dosar penal după un control banal. Ce au găsit polițiștii din Giurgiu în bagaje și în roata de rezervă

Polițiștii de Frontieră Giurgiu au descoperit și confiscat în urma verificării a trei autoturisme un total de 25.820 de țigarete ascunse și nedeclarate, care urmau să ajungă ilegal pe teritoriul României.

România și Polonia, codașe în UE la numărul de turiști care înnoptează în unitățile de cazare. Care este motivul
România și Polonia, codașe în UE la numărul de turiști care înnoptează în unitățile de cazare. Care este motivul

Turiştii străini au fost responsabili pentru 45,6% din număr total de 452,4 milioane de nopţi petrecute în unităţile de cazare turistică din UE în primele trei luni ale acestui an.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.