O familie cu cinci copii din Iași are nevoie de ajutor după ce i-a ars casa

×
Codul embed a fost copiat

O familie cu cinci copii dintr-o comună din judeţul Iaşi are nevoie de ajutor după ce le-a ars casa într-un incendiu!

Părinţii şi copiii locuiesc acum provizoriu în oraş, graţie unor oameni cu suflet mare. În sprijinul familiei au sărit mai mulţi săteni şi persoane care au aflat de necazul familiei, însă casa trebuie refăcută din temelii, aşa că orice ajutor este binevenit!

Martor: ”A luat foc din spate de la centrală, după aia s-a extins la nişte cărţi şi s-a dus în pufărul cu membrană şi de acolo la tavan şi a luat foc”.

Casa familiei Arvinte din comuna Schitu Duca a luat foc zilele trecute. Incendiul a plecat din camera centralei şi în scurt timp a cuprins toată casa.

Reporter: Cu ce aţi rămas după incendiu?

Citește și
Israel
Israelul prelungeşte izolarea și dublează amenzile. Strategia Guvernului nu a dat rezultatele așteptate

Ciprian Arvinte, proprietar: ”Cu pagube. Era soţia a văzut că arde între pufăr şi cazan aveam o sursă electrică şi nişte cartoane cu care aprindeam focul. Nu ştim dacă a sărit o scânteie sau a fost ceva electric. De la podul anexei a luat foc şi s-a dus spre casă, pe magazia de lemne".

Martor: "Când am ajuns noi erau deja 4 maşini de pompieri, erau băieţii pe casa decopertau, deja flăcările erau pe partea asta şi plecase pe coamă, luase vata minerală foc şi când stingeau la câteva secunde se extindeau din nou".

Georgică Onofrieașa, purtător de cuvânt ISU Iaşi: "Pentru stingerea incendiului au fost alocate 4 autospeciale de intervenţie detaşamentul 1 şi 2 Iaşi. Cauza probabil a incendiului a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile".

Focul a distrus totul în cale. Rămaşi fără adăpost în plină iarnă, părinţii şi cei cinci copii - cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, stau în Iaşi, unde i-a primit cineva temporar. Acum, familia se pregăteşte să demoleze casa şi să înceapă reconstrucţia, cu ajutor de la cei care au fost impresionaţi de soarta lor.

Martor: ”Încercăm să facem curat să strângem ce mai putem că trebuie să vină să demolăm casa. Și avem nevoie de spaţiu. Suntem de 3 zile aici şi au fost destui oameni, vecini, din oraş au venit cu ajutoare, a încercat fiecare să ajute cum poate".

Persoanele interesate să ajute familia Arvinte o pot face în contul RO14BRDE240SV25920022400, deschis pe numele propietarului, Ciprian Arvinte.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Șefa DSP Dolj, testată pozitiv cu coronavirus la 3 zile după ce a făcut a doua doză de vaccin anti-Covid
Șefa DSP Dolj, testată pozitiv cu coronavirus la 3 zile după ce a făcut a doua doză de vaccin anti-Covid

Șefa DSP Dolj, Valeria Andreescu, a fost testată pozitiv cu coronavirus, deși i-au fost istrate ambele doze de vaccin anti-Covid de la Pfizer. În aceeași situație mai este și o altă angajată a instituției, scrie Gazeta de Sud.

Israelul prelungeşte izolarea și dublează amenzile. Strategia Guvernului nu a dat rezultatele așteptate
Israelul prelungeşte izolarea și dublează amenzile. Strategia Guvernului nu a dat rezultatele așteptate

Israelul şi-a prelungit izolarea în lupta împotriva Covid-19, în contextul în care noi variante ale noului coronavirus îi pun la încercare campania de vaccinare. 

Focar de coronavirus la SJU Slobozia. 33 de persoane au fost infectate
Focar de coronavirus la SJU Slobozia. 33 de persoane au fost infectate

Un focar de coronavirus a fost depistat la Secţia de Medicină Internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, unde au fost confirmate pozitiv 33 de persoane.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova
Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avut loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.