O mașină în care erau două surori a fost lovită de un tren, în Vaslui. Șoferița nu s-a asigurat

×
Codul embed a fost copiat

Grav accident la o trecere peste calea ferată, în județul Vaslui. O mașină, în care erau două surori, a fost lovită de tren, după ce șoferița nu s-a asigurat. Una dintre victime a ajuns la spital cu numeroase leziuni.

Accidentul s-a petrecut la Roșiești, la o trecere peste calea ferată, semnalizată cu Crucea Sfântului Andrei. Tânăra de 32 de ani, aflată la volan, a oprit mașina, ca să treacă un tren personal. Dar după ce garnitura a depășit zona, femeia a pornit autoturismul, fără să observe că în urma primului tren, venea, la mică distanță, un accelerat de București. Mașina a fost lovită în plin.

În tren erau zeci de pasageri. Unii dintre ei și localnicii au mers într-un suflet să dea o mână de ajutor tinerelor. Nu credeau că vor mai găsi pe cineva în viață. Din fericire, femeia de la volan nu a fost rănită. Sora sa, de 28 de ani, aflată pe scaunul din dreapta avea, însă, numeroase leziuni.

Localnic: Cică ar fi trecut primul tren, a trecut și al doilea, primul care a trecut nu a avut treabă cu ea. Al doilea care a trecut a agățat-o. Au avut noroc că au scăpat. O cumpănă foarte mare.

Călător: Au trecut în același sens două trenuri, pe două șine, a dat prioritate la primul tren și la al doilea nu s-a mai asigurat. Nu s-a văzut din curbă și a intrat în al doilea tren. Amândouă au avut noroc. Una nu are nimic, alta e conștientă, vorbește.

Citește și
acc cluj - 2
Accident șocant în Cluj. Un șofer de 25 de ani s-a izbit de un stâlp și a murit pe loc, după ce a pierdut la păcănele | FOTO

Martoră: O bufnitură și acceleratul a încetinit. Am ieșit afară. Fata era acolo, soferița era lângă fata căzută jos. A trecut personalul, s-a uitat după el și cât timp se uita după el, a trecut acceleratul. E curbă. Trenurile care vin din jos nu se văd.

Medicii spun că viața tinerei de 28 de ani nu este pusă în pericol, dar ca ea va mai ramane internată pentru îngrijiri.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Accident de muncă grav în Curtici. O presă de rulare i-a smuls brațul din umăr unui tânăr. A intervenit elicopterul SMURD
Accident de muncă grav în Curtici. O presă de rulare i-a smuls brațul din umăr unui tânăr. A intervenit elicopterul SMURD

Un bărbat de 37 de ani a rămas fără un braţ, după ce mâna i-a fost smulsă de o presă de rulare la o fabrică de textile din localitatea Curtici, judeţul Arad.

Accident șocant în Cluj. Un șofer de 25 de ani s-a izbit de un stâlp și a murit pe loc, după ce a pierdut la păcănele | FOTO
Accident șocant în Cluj. Un șofer de 25 de ani s-a izbit de un stâlp și a murit pe loc, după ce a pierdut la păcănele | FOTO

Un tânăr de 25 de ani a sfârșit tragic pe o stradă din centrul orașului Cluj-Napoca. Plecase în zori la drum, supărat că ar fi pierdut la jocurile de noroc, potrivit martorilor.

Recomandări
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a ”condamnat ferm”, duminică, într-un comunicat de presă, ultimele ”atacuri masive teroriste” ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene, care au avut loc în data de 24 și 25 mai 2025.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.