Percheziţii la primarul din Crevedia, acuzat că a exploatat 2 ani o persoană cu handicap la ferma sa de animale

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţa, percheziţii la Primăria din Crevedia şi la locuinţa primarului din localitate, într-un dosar în care edilul este suspectat că a exploatat prin muncă o persoană cu handicap la ferma sa.

”La data de 10 decembrie 2024, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, efectuează 3 percheziţii domiciliare, în comuna Crevedia, inclusiv la sediul unei instituţii, într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Din probatoriul istrat a reieşit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcţiei publice deţinute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent, (lipsită de familial şi de locuinţă) ar fi adăpostit-o în condiţii improprii, la ferma de animale pe care ar deţine-o, în scopul exploatării prin muncă”, transmite PJ Dâmboviţa.

Victima a fost obligată, prin constrângere fizică şi psihică, să îngrjească animalele de la ferma situată în judeţul Dâmboviţa.

Audierile se desfăşoară la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

Citește și
Cum a evoluat tehnologia pentru mașinile electrice în ultimii zece ani
Cum a evoluat tehnologia pentru mașinile electrice în ultimii zece ani. Îmbunătățirile aduse bateriilor
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Cum a evoluat tehnologia pentru mașinile electrice în ultimii zece ani. Îmbunătățirile aduse bateriilor
Cum a evoluat tehnologia pentru mașinile electrice în ultimii zece ani. Îmbunătățirile aduse bateriilor

Tehnologia pentru mașinile electrice evoluează în ritm accelerat. În doar 10 ani, viteza de încărcare a crescut de până la cinci ori, iar densitatea bateriilor s-a dublat.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.

Tragedie la Constanța: Adolescent de 16 ani, spânzurat într-un parc
Tragedie la Constanța: Adolescent de 16 ani, spânzurat într-un parc

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost găsit decedat într-un parc din Constanța, autoritățile deschizând o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale decesului.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele
România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele

România a devenit groapa de gunoi a Europei, inclusiv din cauza mașinilor la mâna a doua. Din motive financiare, cumpărăm sute de mii de autoturisme uzate, fără limite clare de poluare.