O posibilă mină marină a fost văzută în apropiere de Costinești. Forțele Navale Române intervin

×
Codul embed a fost copiat

Este alertă pe litoral, după ce un pescar a anunțat autoritățile că ar fi văzut, în dreptul stațiunii Costinești, un obiect care semăna cu o mină marină. Forțele navale au trimis în zonă un dragor dar, deși au trecut aproape 10 ore, mina nu a fost găsită.

De la Costinești și până la Mangalia zona este verificată centimetru cu centimetru, atât pe apă cât și din aer.

Joi, elicoptere Puma Naval din cadrul MApN survolează largul mării, iar pe apă echipe de scafandri specializați în dezamorsarea și distrugerea dispozitivelor explozive au verficat zona.

Se pare că mina ar fi fost observată de mai mulți pescari care se aflau pe o barcă, undeva la o milă marină depărtare de țărm.

Unul dintre ei a sunat la 112 și a oferit operatorilor informații despre locul în care s-ar afla obiectul plutitor.

Citește și
regele charles
Regele Charles și-a reluat activitățile. Cum arată suveranul la o lună de la diagnosticarea cu cancer. GALERIE FOTO

Până acum, după mai bine de 10 ore de căutări, dispozitivul nu a fost identificat de forțele navale din zonă. Verificările cuprind zona Costinești, Tuzla, 23 august și Mangalia.

Aceasta ar fi prima mină observată în acest an. De când a început războiul din Ucraina, scafandrii militari au distrus şase asftel de mine.

 Prezența obiectului metalic a fost sesizată de Garda de Coastă.

„Imediat, conducerea Statului Major al Forțelor Navale a ordonat luarea măsurilor necesare pentru trimiterea navei militare, echipei de scafandri de intervenție și elicopterului PUMA Naval în raionul maritim indicat, pentru investigarea situației”, a transmis Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat.

După începerea agresiunii militare neprovocate de către Federaţia Rusă în Ucraina, la data de 24 februarie 2022, în Marea Neagră au fost distruse 95 de mine marine, aceasta fiind, pentru Forţele Navale Române, cea de-a şasea intervenţie a Forţelor Navale Române pentru distrugerea unei mine marine, care provine din raioanele maritime de la nord de România, unde se desfăşoară acţiunile de război.

Prima mină marină, aflată în zona de responsabilitate a Forţelor Navale Române, a fost distrusă de scafandrii EOD ai Centrului 39 Scafandri, în luna martie a anului 2022, la 70 km travers de Capu Midia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Papușa Barbie a împlinit 65 de ani. Prin câte schimbări a trecut una dintre jucăriile preferate ale copiilor. FOTO
Papușa Barbie a împlinit 65 de ani. Prin câte schimbări a trecut una dintre jucăriile preferate ale copiilor. FOTO

Păpuşa Barbie, unul dintre cele mai importante simboluri ale culturii populare, aniversează 65 de ani de existenţă, relatează Reuters.

Regele Charles și-a reluat activitățile. Cum arată suveranul la o lună de la diagnosticarea cu cancer. GALERIE FOTO
Regele Charles și-a reluat activitățile. Cum arată suveranul la o lună de la diagnosticarea cu cancer. GALERIE FOTO

Regele Charles al Marii Britanii și-a reluat activitățile, după cum a anunțat Palatul Buckingham care a publicat și o serie de fotografii cu monarhul.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.