Doi bărbați au furat 10 milioane de lei din sediul central al Poştei Române din Timişoara. Cum au fost recuperați banii

Poșta Română
Poșta Română

Doi bărbaţi care furaseră 16 saci conţinând suma de 10 milioane de lei, de la sediul central al Poştei Române din Timişoara, au fost prinşi în urma unui control de rutină al poliţiştilor. Un bărbat a fost reţinut 24 de ore.

”La data de 31 mai 2025, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier Timiş, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în baza Planului de Acţiune privind verificarea autovehiculelor înmatriculate în alte state, au observat pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Timişoara, un autovehicul care, la vederea echipajului de poliţie, ar fi efectuat un viraj brusc şi nejustificat către dreapta. Poliţiştii au pornit în urmărirea autovehiculului, reuşind blocarea acestuia pe strada Anton Seiller. În momentul opririi, din autoutilitară au coborât doi bărbaţi, care au încercat să fugă de la faţa locului. În urma intervenţiei prompte a poliţiştilor, conducătorul auto, respectiv un bărbat de 36 de ani, a fost prins, imobilizat şi încătuşat”, a transmis IPJ Timiş.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculului, eliberate de autorităţile ze, aparţineau unui alt autoturism.

În interiorul autoutilitarei au fost descoperiţi 16 saci de culoare albă conţinând sume considerabile de bani.

”Investigaţiile ulterioare au confirmat faptul că banii ar proveni dintr-un furt comis la sediul central al Poştei Române din Timişoara, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 10 milioane de lei. Cauza a fost preluată de către Serviciul de Investigaţii Criminale, cercetările efectuându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş”, a mai precizat IPJ Timiş, potrivit News.ro.

Citește și
mesaj olanda
Olandezii pun mesaje în română la rafturi: ”În caz de furt, vă vom preda imediat poliției”. ”Mai mare umilință nu există”

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de duminică să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanţelor producerii evenimentului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
„Prada” neobișnuită cu care au plecat acasă doi hoți din Australia. Poliția cere ajutorul localnicilor pentru a-i prinde
„Prada” neobișnuită cu care au plecat acasă doi hoți din Australia. Poliția cere ajutorul localnicilor pentru a-i prinde

Un furt comis în orașul Melbourne din Australia i-a lăsat pe polițiști fără cuvinte. Asta pentru că hoții au pus ochii pe o statuie ce reprezenta o vacă.

Olandezii pun mesaje în română la rafturi: ”În caz de furt, vă vom preda imediat poliției”. ”Mai mare umilință nu există”
Olandezii pun mesaje în română la rafturi: ”În caz de furt, vă vom preda imediat poliției”. ”Mai mare umilință nu există”

Un lanț de supermarketuri din Țările de Jos a pus mesaje exclusive în limba română la rafturi, prin care îi anunță pe hoți că vor fi predați poliției. Decizia olandezilor a stârnit un val de indignare printre români: ”Mai mare umilință nu există”.  

Alertă falsă privind furtul de acte de identitate în Singureni. Reclamați la vot cu buletinul altuia
Alertă falsă privind furtul de acte de identitate în Singureni. Reclamați la vot cu buletinul altuia

Autoritățile din Giurgiu au dezmințit informațiile privind un presupus furt de documente de identitate în vederea fraudării alegerilor în localitatea Singureni.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.