Oamenii au început să se mute înapoi în blocul ars. Unii susţin că dezvoltatorul le-ar fi cerut bani pentru reconstrucţie

bloc ars in sectorul 5
Pro TV

La aproape o lună de la incendiul care a devastat un bloc construit ilegal în sectorul 5 al capitalei, unele familii se întorc acasă. Lucrurile sunt însă, departe de a fi lămurite.

Dimpotrivă: încă de la bun început, imobilul ar fi fost racordat, la reţeaua de gaz după ce dezvoltatorul ar fi depus la distribuitor toate documentele necesare inclusiv o autorizaţie care în realitate, nu există.

A trecut aproape o lună de când blocul a luat foc, 50 de familii au rămas pe drumuri, autorităţile şi-au dat seama brusc că este ridicat ilegal de peste 5 ani şi au reluat procedurile pentru demolarea clădirii. Oamenii au început să se mute în casele lor, iar vecinii spun că au început şi lucrările de construcţii pentru etajele 3 şi 4, afectate de incendiu

Se trăieşte şi se munceşte într-un bloc racordat ilegal la curent, conform distribuitorului Enel. Iar marţi a ieşit la iveală şi faptul că inclusiv racordarea la gaz este ilegală. Proprietarul a depus toate actele necesare la dosar, inclusiv autorizaţia de construcţie, conform celor de la Distrigaz. O asemenea autorizaţie nu există însă, iar autorităţile ar trebui să afle cum a fost totuşi posibil că blocul să fie ridicat.

Am încercat să-l ăm pe proprietar pentru a lămuri aceste aspecte, dar a fost imposibil.

Citește și
Blocul care a ars în sectorul 5
Cum a fost posibil ca blocul din sectorul 5 sa fie construit fara niciun act. Dezvoltatorul a avut probleme cu legea

La rândul lor cei care s-au întors în apartamente, după incendiu, nu au aşteptat o expertiză care să le arate că nu sunt în pericol.

Unii locatari susţin incusiv că dezvoltatorul Ilie Ioniţă i-ar fi îndemnat să dea bani pentru că blocul să fie refăcut în speranţa că nu-l mai demolează autorităţile.

„Dacă două săptămâni nu veneau peste mine, că toată strada a făcut sesizare, luam autorizaţia”, spunea Ioniţă, înregistrat cu camera ascunsă. Dezvoltatorul a fost înregistrat explicând şi cum se lua autorizaţia: „Sărut mâna, mulţumesc frumos, gata autorizaţia. Ne dădea imediat. Primăria a zis aşa: aşteaptă să se facă cu ISU, când ISU spune că putem să intrăm acolo, aduc expert să arate că grinzile nu sunt afectate şi pe urmă încerc să dau în folosinţă etajele 3 şi 4. Pe expertiza asta putem să ne jucăm acolo v-aţi-ascunselea. Nu dă nimeni blocul jos, că e caz social.”

Inspectoratul de Stat în Construcţii continua însă demersurile în instanţă pentru obţinerea unei decizii definitive pentru demolare. Conform specialiştilor, nici nu poate fi vorba de intrare în legalitate având în vedere distanţă mult prea mică dintre acest bloc şi celelalte imobile.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Dezvoltatorul blocului care a ars în Capitală mai are 2 construcții cu probleme. Reacția acestuia
Dezvoltatorul blocului care a ars în Capitală mai are 2 construcții cu probleme. Reacția acestuia

Blocul ridicat fără autorizaţie, care a ars recent, nu este din păcate un caz singular. Alte construcţii fără avize se afla în Capitală şi chiar dacă există decizii de demolare, nimeni nu ia nicio măsură.

Cum a fost posibil ca blocul din sectorul 5 sa fie construit fara niciun act. Dezvoltatorul a avut probleme cu legea
Cum a fost posibil ca blocul din sectorul 5 sa fie construit fara niciun act. Dezvoltatorul a avut probleme cu legea

Cum a fost posibil ca blocul din sectorul 5 sa fie construit fara niciun act. Dezvoltatorul a avut probleme cu legea

Dezvoltatorul blocului care a ars, apropiat al Clanului Cămătarilor. Reacţia lui:
Dezvoltatorul blocului care a ars, apropiat al Clanului Cămătarilor. Reacţia lui: "Nu mă interesează"

Incendiul a scos la iveală o poveste halucinantă despre cum 54 de familii au plătit pe baza unui ante-contract, sume uriașe unui dezvoltator imobiliar.

Blocul care a ars în sectorul 5 avea o singură cale de evacuare. Pompierii nu au avut nici presiune la apă
Blocul care a ars în sectorul 5 avea o singură cale de evacuare. Pompierii nu au avut nici presiune la apă

Incendiul izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un bloc din sectorul 5 al Capitalei se putea incheia cu o tragedie.

Recomandări
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este o perioadă extrem de provocatoare în ceea ce priveşte securitatea euroatlantică şi a subliniat că Spania are o contribuţie consistentă şi concretă în a întări Flancul estic al NATO.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o şcoală din oraşul austriac Graz, a relatat marţi presa austriacă, între care şi tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.  

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.