OTV a inceput sa emita oficial vineri noaptea in Romania, pe licenta DD TV, insa in mod ilegal

Dan Diaconescu

Televiziunea OTV a inceput sa emita oficial, in noaptea de vineri spre sambata, in Romania, pe frecventa de satelit a postului DD TV, insa inserarea OTV pe DD TV este ilegala, dupa cum a declarat, pentru MEDIAFAX, presedintel CNA.

CNA a retras, pe 22 ianuarie 2013, cu unanimitate de voturi, licenta audiovizuala a televiziunii OTV, fapt care presupune ca postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite.

Din 22 ianuarie, Dan Diaconescu, cel care detinea OTV, a incercat de mai multe ori sa reia emisia postului, insa fara succes, pana in noaptea de vineri spre sambata, cand OTV a inceput sa emita din nou pe satelit, pe frecventa televiziunii DD TV (Direct Digital TV), care este controlata tot de Diaconescu.

Retransmisia OTV pe licenta DD TV este insa ilegala, a declarat, sambata dimineata, pentru MEDIAFAX, Laura Georgescu, presedintele CNA.

Potrivit Laurei Georgescu, DD TV are voie sa difuzeze in grila sa filme, intr-un procent de 67,5%, si programe preluate de la televiziunea de muzica populara Inedit TV (32,5%).

Citește și
Romani
Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele

Laura Georgescu a mai spus ca CNA nu a aprobat modificarea grilei de emisie a DD TV, astfel incat DD TV sa poata sa retransmita programe in direct ale OTV.

"Aseara, cand pe DD TV a intrat semnalul OTV, a fost facuta o ilegalitate. Ca atare, in cursul zilei de sambata vom demara un control, vom ridica inregistrarile martor de la DD TV si, in sedinta de marti a Consiliului, vom hotari ce sanctiune aplicam", a mai spus Laura Georgescu.

Televiziunea DD TV - care difuza in mod curent in special programe de desene animate - a inceput sa transmita vineri, in jurul orei 23.00, o emisiune in direct cu Dan Diaconescu, pe ecran fiind postata pe langa sigla DDTV si sigla OTV, dupa cum au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din industria media.

Informatia a fost confirmata, pentru MEDIAFAX, de Rares Gardus, ul firmei Digital Sky SRL, care ridica semnalul televiziunii DD TV la satelitul Eutelsat 16 grade Est.

Insa Rares Gardus spune ca a constatat si el cu "stupoare" ca vineri, in jurul orei 23.00, DD TV a inceput sa retransmita programul OTV.

Rares Gardus a mai spus ca el a semnat in luna martie un contract cu firma Telecroma Media SRL, care detine licenta audiovizuala a DD TV, pentru ridicarea la satelit a semnalului acestei televiziuni. Potrivit lui Gardus, contractul a fost semnat pe o perioada de un an.

"Eu am contract cu Direct Digital TV. Si eu am constatat cu stupoare aseara ce fac ei. Semnalul vine din bulevardul Preciziei din Bucuresti. DD TV, care a emis pana ieri desene animate, are sediul in Preciziei", a spus Rares Gardus.

Gardus a mai spus ca, din punct de vedere legal, compania sa Digital Sky nu poate sa intervina si sa nu mai retransmita DD TV. "Astept sa vad ce se va intampla, pentru ca modificarea de grila a unei televiziuni se face cu aprobarea CNA. Probabil CNA va lua masuri, nu stiu ce masuri (...) Eu am primit aprobare de la ANCOM si am ridicat semnalul DD TV la satelit. Semnalul a mers bine merci pana aseara, pe la 23.00, cand DDTV a luat decizia de a retransmite un alt program. Nu stiu de unde retransmite. Am vazut ca scrie pe ecran ca este retransmis din Italia si l-am vazut pe Dan Diaconescu la o masuta. Dar eu nu pot sa afectez acel program, pentru ca imi incalc licenta de la ANCOM, trebuie sa il duc (semnalul la satelit, n.r.) asa cum e", a spus Rares Gardus.

Intrebat ce alte televiziuni ridica la satelit compania pe care o detine, Rares Gardus a ezitat sa precizeze, spunand: "In avizul primit de la ANCOM sunt mai multe posturi. Nu as vrea sa le spun pentru ca le asociez in mod nemeritat cu DD TV (...) Fiecare e cu licenta ei, managementul ei. De exemplu, eu sunt si la Etno TV si la Taraf TV, dar nu are nicio legatura de niciun fel cu DD TV. Am constatat odata cu restul telespectatorilor din Romania ca s-a intamplat chestia asta". Etno TV si Taraf TV sunt doua televiziuni detinute de familia Prigoana.

Intrebat in cate case din Romania poate fi receptionat in prezent OTV, Rares Gardus a spus: "Pe retelele de cablu pe care DD TV era retransmis. Dar DD TV era pe niste retele mici din tara, nu pe RCS si pe UPC".

Pe de alta parte, OTV poate fi receptionat de persoanele care detin o antena de satelit si o pozitioneaza dupa coordonatele DD TV. Surse din industria media au declarat pentru MEDIAFAX ca sunt cateva mii de persoane care detin astfel de antene individuale.

In ultima saptamana, Dan Diaconescu a declarat de mai multe ori ca va relua emisia OTV si ca va emite dintr-o biserica de la Vatican. Insa, Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti a anuntat, vineri, intr-un comunicat de presa ca "OTV nu emite de la Vatican, iar Diaconescu nu are rezidenta in Statul Cetatii Vaticanului", precizand ca "afirmatiile lui Dan Diaconescu sunt absolut false si nefondate".

Pe de alta parte, pe 16 octombrie, Dan Diaconescu a anuntat ca a inceput sa emita in Italia pe frecventa televiziunii Romit TV, dar si pe internet. Insa, Romit TV emite in Italia pe o licenta digitala terestra si nu detine o licenta de satelit proprie, dupa cum nici OTV nu detine vreo licenta audiovizuala in Italia.

CNA a retras, in sedinta din 22 ianuarie 2013, cu unanimitate de voturi, licenta audiovizuala a televiziunii OTV, fapt care presupune ca postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite. Licenta OTV a fost retrasa la propunerea Laurei Georgescu, presedintele CNA, cu unanimitate de voturi.

Licenta OTV - un post aflat in lista televiziunilor "must carry", pe care cablistii il retransmiteau in mod obligatoriu la momentul respectiv - a fost retrasa din cauza ca societatea Ocram Televiziune SRL, care detinea licenta televiziunii, nu a facut dovada platii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru incalcari ale legislatiei audiovizualului, in anii 2009, 2010, 2011 si 2012. Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, "Licenta audiovizuala analogica se retrage de Consiliu in urmatoarele situatii: titularul nu depune la Consiliu, in termen de 6 luni de la data aplicarii unei amenzi, dovada achitarii acesteia".

OTV a primit amenzi in cuantum de 1,17 milioane de lei de la Consiliul National al Audiovizualului, incepand din anul 2009 si pana pe 28 martie 2012, cand televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat in insolventa, si nu a facut la CNA dovada achitarii lor. Amenzile aplicate la CNA merg la bugetul de stat.

Avocatii firmei de avocatura Fenechiu-Savu si Asociatii, care reprezinta societatea Ocram Televiziune SRL, au depus, pe 23 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Bucuresti o cerere de anulare a deciziei Consiliului National al Audiovizualului din 22 ianuarie 2013 privind retragerea licentei de emisie a OTV.

Curtea de Apel Bucuresti a respins, pe 3 aprilie 2013, cererea de anulare a hotararii CNA privind retragerea licentei de emisie a OTV, decizia putand sa fie contestata la instanta suprema. Instanta a stabilit ca cererea lui Dan Diaconescu de anulare a deciziei CNA din 22 ianuarie in urma careia postului OTV i-a fost retrasa licenta de emisie este neintemeiata.

Pe de alta parte, Dan Diaconescu controleaza televiziunea Direct Digital TV (DD TV). Licenta audiovizuala a televiziunii DD TV este detinuta de societatea Telecroma Media SRL, ai carei asociati sunt: Ion Florin Flostoiu (asociat principal - 61,65%), Iulius Mario Diaconescu (33,35%) si Al Attar Khaldoun (5%). Durata de valabilitate a licentei audiovizuale a DD TV va expira pe 24 februarie 2014, potrivit site-ului CNA.

Reprezentantii DD TV nu au putut fi ati pana la ora difuzarii acestei stiri.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele
Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele

Doi adolescenți români care trăiesc cu familiile lor în Graz, Austria, sunt printre victimele atacului armat de marți de la un liceu. Un fost elev care a deschis focul a ucis nouă tineri și un profesor și a rănit alți 11.

Situație crâncenă la Salina Praid. Oamenii din zonă sunt sfătuiți să-și facă stocuri de apă potabilă. Care este cauza
Situație crâncenă la Salina Praid. Oamenii din zonă sunt sfătuiți să-și facă stocuri de apă potabilă. Care este cauza

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş s-a reunit din nou, miercuri, după ce s-au constatat creşteri ale salinităţii apei în râul Târnava Mică, generată de infiltraţiile masive din zona Salinei Praid.

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Președintele a anunțat ce se va discuta
Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Președintele a anunțat ce se va discuta

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, că vor fi discuţii în CSAT pe tema dezinformărilor care apar în online, el apreciind că reacţia la informaţiile false trebuie dată rapid, nu la trei ore după ce acele informaţii au ajuns la public.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.