Pacientele care au învins cancerul, lecție de curaj și optimism. Ședință foto inedită la Cluj

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulți pacienți oncologici au ales să-și spună povestea într-un mod inedit la Cluj, în luna dedicată prevenţiei cancerului.

Cicatricile rămase în urma operațiilor de neoplasm au fost pictate, iar o şedinţă foto cu supraviețuitoarele a devenit o expoziție emoționantă.

Ideea a pornit de la dorința de a împărtăși aceste lecții de curaj şi optimism, prin propriul exemplu. Alina a fost diagnosticată cu o afecțiune oncologică în urmă cu șapte ani și a suferit mai multe operații la nivelul abdomenului. Cicatricile ei sunt acum dovada unei bătălii câştigate.

Alina Nistor: „Ne arată, de fapt, că am trecut și am învins boala. Hai să facem ceva să știe lumea că noi ne trăim viața frumos și după cancer, fiecare dorește să dea mai departe ajutorul pe care îl primește”

Adela are 40 de ani și în urmă cu un an a aflat că suferă de o formă de cancer limfatic. Au urmat zile întregi de spitalizare și chimioterapie, dar, într-un final, a depășit momentele dificile. A acceptat să fie pictată pe piept și mâini și a fost momentul în care s-a simțit că o învingătoare.

Citește și
medic
România, codașă la supraviețuirea după un diagnostic precum cancer de sân, de col uterin sau pulmonar

Adela Nechifor: „M-am simțit în ziua aceea cea mai frumoasă fată de pe pământ, atenția care mi s-a acordat, sprijinul, faptul că am fost ajutată să las la o parte toate fricile”

Zeci de persoane diagnosticate cu o afecțiune oncologică s-au alăturat inițiativei unei asociații de a transforma cicatricile operațiilor în dovezi de curaj, adunate într-o expoziție inedită.

Francisc Șandor este unul dintre fotografii implicați în acest proiect emoționant.

Șandor Francisc, fotograf: „Îmi dau seama cât de frumos poate să fie și ce putere poți să ai ca și fotograf ,să vorbești cu omul respectiv și să-l faci să fie mândru de cicatricea lui. Am reușit să rup barierele”

Participantă: „Anul trecut am fost și eu model, e o prezentare care aduce curaj și încredere atât pentru cei care trec prin boală, cât și pentru aparținători”

Inițiativa voluntarilor pune accentul şi pe importanța prevenției, a controalelor periodice, mai ales că statisticile din România la acest capitol sunt sumbre.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Studiu: Arderea lemnului în interior crește vertiginos riscul de cancer pulmonar
Studiu: Arderea lemnului în interior crește vertiginos riscul de cancer pulmonar

Folosirea unei sobe pe lemne sau a unui șemineu de interior crește riscul la femei de a dezvolta cancer pulmonar cu 43% în comparație cu cele care nu folosesc încălzirea cu lemne, potrivit unui studiu american, scrie The Guardian.

 

România, codașă la supraviețuirea după un diagnostic precum cancer de sân, de col uterin sau pulmonar
România, codașă la supraviețuirea după un diagnostic precum cancer de sân, de col uterin sau pulmonar

Prima zi din octombrie a fost dedicată luptei împotriva cancerului. Duminică seară, la lăsarea întunericului, mai multe clădiri din țară au fost iluminate în roz - culoarea speranței.

Microplasticul, interzis oficial. Particulele prezente în produse folosite zi de zi pot provoca inclusiv cancer
Microplasticul, interzis oficial. Particulele prezente în produse folosite zi de zi pot provoca inclusiv cancer

Comisia Europeană a interzis adăugarea de microplastic în produsele cosmetice de curățenie, îngrășăminte, dar și a comercializării ca atare la vrac.  

Inteligența artificială este testată cu succes și în câteva spitale din România. Imagistica are cel mai mult de câștigat
Inteligența artificială este testată cu succes și în câteva spitale din România. Imagistica are cel mai mult de câștigat

Inteligența artificială e testată cu succes și în câteva spitale de stat de la noi. Softurile pun rapid diagnostic în diferite tipuri de cancer sau AVC.

Asociaţiile pacienţilor bolnavi de cancer anunţă că vor sesiza CEDO. Cine este responsabil pentru criza medicamentelor
Asociaţiile pacienţilor bolnavi de cancer anunţă că vor sesiza CEDO. Cine este responsabil pentru criza medicamentelor

Preşedintele Asociaţiei pacienţilor cu boli autoimune, Rozalina Lăpădatu, a afirmat, marţi seară, că nu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este de vină pentru lipsa medicamentelor pentru pacienţii cu cancere, ci Ministerul de Finanţe.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.