Papa Benedict al XVI-lea: viața, cariera și demisia istorică

Joseph Alois Ratzinger era fiul unui polițist și a unei bucătărese, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei. Ratzinger avea șase ani când naziștii au preluat puterea în Germania în 1933, iar părinţii săi, care erau catolici convinşi, erau ostili regimului. Ratzinger a intrat la seminar în 1939, potrviti Enciclopediei Britannica.

Viața și cariera dinainte de a deveni papă

În 1943 a fost recrutat în armata germană, iar în 1945 a fost trimis în Ungaria pentru a întinde capcane pentru tancuri. În aprilie 1945 a dezertat și a fost capturat de forțele americane și ținut prizonier pentru o scurtă perioadă.

După război, Ratzinger și-a continuat educația la seminar; a fost hirotonit preot în iunie 1951. În 1953 a primit titlul de doctor în teologie la Universitatea din München și apoi au urmai mai mulți ani în care a predat dogmă și teologie la școlile superioare de filozofie și teologie din Germania.

Pe parcursul lungii sale cariere academice, Ratzinger a scris o serie de lucrări teologice importante, printre care „Introducere în creștinism” (1968) și „Dogmă și Apocalipsa” (1973). Activitatea sa i-a atras atenția arhiepiscopului de Köln, Joseph Frings, care i-a cerut lui Ratzinger să servească ca asistent expert la Conciliul Vatican II (1962–65). Una dintre figurile cele mai progresiste din consiliu, Ratzinger s-a opus celor care sperau să limiteze reforma.

În martie 1977, Ratzinger a fost numit arhiepiscop de München și Freising de către Paul al VI-lea, care l-a făcut cardinal, în același an.

Pe 25 noiembrie 1981, a fost numit prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței de către prietenul său, Papa Ioan Paul al II-lea (1978–2005), pe care îl cunoștea bine din 1977. Papa și prefectul său au împărtășit o istorie similară, ambii au trăit sub regimuri totalitare, iar opiniile lor cu privire la biserică erau în esență aceleași. Timp de peste două decenii, Ratzinger a fost cel mai apropiat consilier al Papei.

Deși de-a lungul timpului a avut numeroși contestatari, cardinalul Ratzinger a fost recunoscut pentru smerenia și blândețea sa, precum și pentru multele sale talente; vorbea mai multe limbi și era un pianist desăvârșit, cu o pasiune deosebită pentru Mozart.

Deși Ratzinger a insistat asupra superiorității credinței catolice față de alte religii, pe care le considera insuficiente ca mijloc pentru mântuire, el a fost extrem de implicat în eforturile istorice ale Papei Ioan Paul al II-lea de a strânge legăturile cu alte alte credințe, în special iudaismul și islamul.

Alegerea ca papă și anii petrecuți ca suveran pontif

Alegerea lui Ratzinger ca papă în a doua zi a conclavului a fost o surpriză în special datorită faptului ca el era considerat principalul candidat. Favoriții nu sunt aproape niciodată aleși, fapt reflectat în expresia populară „Cine intră papă, iese cardinal”.

Alegerea sa a fost asigurată în special datorită perioadei îndelungate în care a fost mâna dreaptă a lui Ioan Paul al II-lea și devotamentului față de învățăturile și idealurile predecesorului său. Omilia rostită la înmormântarea Papei a contribuit de asemenea la creșterea simpatiei pentru el.

Deși a spus că s-a rugat să nu fie ales, Ratzinger a acceptat cu umilință alegerea sa pe 19 aprilie 2005, devenind, la vârsta de 78 de ani, cel mai în vârstă papă nou ales de la Clement al XII-lea (1730–40).

A ales numele de Benedict al XVI-lea, în amintirea Sfântului Benedict de Nursia, sfântul patron al Europei și întemeietorul monahismului occidental, precum și a papilor anteriori cu același nume, inclusiv Benedict al XV-lea (1914–22), care a căutat să aducă la masa negocierilor forțele beligerante în timpul Primului Război Mondial.

În timpul mandatului său, Benedict al XVI-lea a luat imediat măsuri pentru a continua dialogul început de Papa Ioan Paul cu iudaiștii, islamiștii și cu alte biserici creștine. Mai mult, el a declarat că unul dintre obiectivele sale ar fi să revitalizeze biserica catolică din Europa. Benedict a mai indicat că va menține viziunea conservatoare a predecesorului său în chestiuni de sexualitate, celibatul preoțesc și organizarea ecleziastică.

În primii ani după ce a fost numit papă, Benedict a vizitat mai multe țări, inclusiv Turcia, unde l-a întâlnit pe patriarhul ecumenic al Constantinopolului.

În 2008, Benedict a făcut prima sa vizită ca papă în Statele Unite, unde s-a pronunțat împotriva abuzului sexual clerical și a ținut un discurs la Națiunile Unite. Mai târziu în acel an, el s-a adresat primului Forum catolico-musulman, o conferință de trei zile a teologilor catolici și a savanților islamici găzduită de Vatican pentru a promova o înțelegere îmbunătățită între cele două religii.

Controversele și demisia din poziția de papă

În 2010, acuzațiile de abuz sexual și fizic din partea preoților parohi și în școlile parohiale - în special în Germania, Irlanda și Statele Unite - l-au adus pe Benedict în atenția presei. Vaticanul a denunțat drept „falsă și calomnioasă” acuzația conform căreia, în calitate de prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, Benedict a dus o politică de mușamalizare a a cazurilor de abuz sexual din cadrul Bisericii.

În februarie 2013, Benedict a anunțat că va demisiona la sfârșitul acelei luni, invocând probleme legate de vârstă și sănătate. Ultimul său discurs public din Piața Sf. Petru a atras o mulțime de peste 50.000. Pe 28 februarie a demisionat oficial, luând titlul de papă emerit.

În 2022, un raport comandat de arhiepiscopia din München l-a acuzat pe papa pensionar că a tratat greșit cel puțin patru cazuri de abuz sexual din partea preoților, când era arhiepiscop acolo. Benedict a negat faptele, dar și-a cerut iertare pentru gestionarea cazurilor.