Pârtia de 7 milioane de euro din Bistrița, un eșec. În ce a fost transformată

×
Codul embed a fost copiat

După ce pârtia de schi construită la Bistriţa cu 7 milioane de euro s-a dovedit un eşec total pentru că a funcţionat doar două săptămâni, în lipsa zăpezii primarul s-a gândit să salveze investiţia făcând un parc de aventură.

Astfel şi în sezonul cald vor plăti biletul la telescaun, iar la 676 m altitudine vor putea să se dea cu tiroliana.

Cum nici tunurile de zăpadă nu au făcut faţă, pârtia a stat mai mult închisă în sezonul rece. Pentru că oamenii au fost nemulţumiţi de situaţie consilierii locali au hotărât că în acelaşi loc să se amenajeze un parc de aventură.

Localnic: "Trebuia să facă ceva pe lângă pârtie că altfel nu se justifică pârtia. Pârtia a mers o săptămână parcă iarna trecută, dacă nu mai faci ceva alternanta ca să ai vară, primăvara, toamna e o investiţie inutilă."

Cristian Niculae, viceprimarul oraşului Bistriţa: "Complex pe care l-am gândit pentru a pune în valoare instalaţia de telescaun în care noi am investit bani pentru pârtia de schi, ştiţi că această instalaţie practice a fost jumătate din valoarea investiţiei."

Citește și
portofel zapada
Portofel cu bani găsit pe pârtie după topirea zăpezii. Proprietarul, un turist ce-l pierduse în februarie

Vineri la deschidere a fost aglomeraţie.

Turist din Israel: "La început i-a fost un pic frică dar parcurs traseul împreună. Acum aşteptăm tiroliana."

Turist: "A fost foarte superb, foarte distractiv şi mereu în suspans şi aş vrea să mă întorc de fiecare dată aici."

Turistă: "Suntem din Mehedinţi şi am aflat că vineri este deschiderea şi am hotărât să aducem prichindeii să se distreze un pic, să vadă ce înseamnă un parc de Aventură. Peisaj de vis, cald, frumos, aici ne răcorim, este excelent."

Cei care iubesc mişcarea pot coborî din vârf pe traseele amenajate pentru biciclete. Deocamdată există doar de dificultate: uşoară şi medie, însă în curând va fi deschis şi cel pentru profesionişti.

Biciclist: "Foarte fain, e o potecă de fapt care e curăţată şi marcată, super ok".

Pentru două ore petrecute în parcul de aventură plus urcarea şi coborârea cu telescaunul, un turist trebuie să plătească 30 de lei, iar un copil cu 10 lei mai puţin.

Turist: "Îmi place aici parc pentru că există trasee mai simple, uitaţi ce copil mic avem aici. Nu ştiu ce să zic la preţ, mi-ar fi greu să mă pronunţ pentru copil mi s-ar părea normal să fie un pic mai mic pentru încurajarea lor."

Primăria a investit în crearea parcului 109.000 de lei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Cum se distrează turiştii pe pârtie, în plină vară
Cum se distrează turiştii pe pârtie, în plină vară

Cu schiurile sau cu placa pe iarbă! Așa se distrează turiștii pe pârtie, în plină vară.

Portofel cu bani găsit pe pârtie după topirea zăpezii. Proprietarul, un turist ce-l pierduse în februarie
Portofel cu bani găsit pe pârtie după topirea zăpezii. Proprietarul, un turist ce-l pierduse în februarie

Jandarmii postului montan Padiş au găsit pe pârtia de la Vârtop, odată cu topirea zăpezii, un portofel cu acte şi bani ce fusese pierdut în februarie de un turist, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor.

Recomandări
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru investiții şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.

Ce urmează pentru Călin Georgescu, după ce procurorii au extins urmărirea penală pe numele său. A strâns deja 3 dosare penale
Ce urmează pentru Călin Georgescu, după ce procurorii au extins urmărirea penală pe numele său. A strâns deja 3 dosare penale

Procurorii Parchetului General au decis să extindă urmărirea penală împotriva lui Călin Georgescu, pentru că a promovat în public doctrine legionare. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost citat pentru a afla noile acuzații.