Patru persoane au fost reţinute după ce au fost prinse cu pungi de plastic în mașină. Ce au descoperit polițiștii. FOTO

trafic de droguri
Politia de Frontiera Romana

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri după ce au fost prinse în flagrant în timp ce ar fi încercat să introducă în ţară circa 2,5 kilograme de droguri prin fosta vamă Valea lui Mihai, de pe frontiera cu Ungaria.

 

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi şi două femei, cu vârstele cuprinse între 26 şi 40 de ani, cercetate pentru trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

"Persoanele au fost depistate în flagrant delict, în timp ce ar fi intenţionat să introducă în ţară, la data de 9 aprilie a.c., prin fostul Punct de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, aproximativ 2,5 kilograme de droguri de mare risc (2MMC), ce ar fi fost destinată comercializării. Substanţa interzisă ar fi fost ambalată în 7 pungi din material plastic şi disimulată în capitonajul caroseriei autoturismului în care se deplasau cele două femeie cercetate, în timp ce bărbaţii cercetaţi în cauză, de 26 şi 40 de ani, ambii din municipiul Carei, se aflau într-un alt autovehicul având rolul de antemergători. De asemenea, asupra femeii de 37 de ani, a fost descoperită, ascunsă în lenjerie, o punguţă conţinând aproximativ 10 grame de cocaină", precizează sursa citată.

Totodată, au fost indisponibilizate două autoturisme, în vederea instituirii sechestrului asigurător.

Citește și
donald trump
NBC News: Donald Trump vrea să atace cu drone cartelurile drogurilor din Mexic

Cele patru persoane au fost reţinute şi arestate pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Un medic rezident și un asistent medical de la Spitalul de Recuperare Iași, reținuți pentru trafic de droguri
Un medic rezident și un asistent medical de la Spitalul de Recuperare Iași, reținuți pentru trafic de droguri

Un medic rezident de la Spitalul de Recuperare din Iași, un asistent medical și alți doi bărbați au fost reținuți în urma unei anchete DIICOT pentru trafic de droguri.

NBC News: Donald Trump vrea să atace cu drone cartelurile drogurilor din Mexic
NBC News: Donald Trump vrea să atace cu drone cartelurile drogurilor din Mexic

istraţia preşedintelui american Donald Trump ia în considerare atacuri cu drone asupra cartelurilor drogurilor din Mexic, pentru a combate traficul transfrontalier de droguri, relatează marţi postul NBC News, potrivit Reuters.

Mărturia cheie a unui medic legist la procesul legat de moartea lui Maradona. Ce substanțe au fost descoperite în corpul lui
Mărturia cheie a unui medic legist la procesul legat de moartea lui Maradona. Ce substanțe au fost descoperite în corpul lui

Diego Maradona, care avea un istoric de dependenţe, nu prezenta urme de droguri sau alcool în sânge la momentul morţii sale, în 2020, potrivit unui medic legist, în cadrul procesului echipei sale medicale.

Două culturi de canabis au fost descoperite de polițiștii din Ploiești. Cinci persoane au fost reținute
Două culturi de canabis au fost descoperite de polițiștii din Ploiești. Cinci persoane au fost reținute

Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești au documentat activitatea infracțională a cinci persoane, cu vârste între 24 și 28 de ani, suspectate de trafic de droguri de risc și mare risc.

Un român a fost arestat într-un autobuz în drum spre Barcelona. Ce au descoperit polițiștii după ce i-au verificat datele
Un român a fost arestat într-un autobuz în drum spre Barcelona. Ce au descoperit polițiștii după ce i-au verificat datele

Un fugar român, condamnat la patru ani și trei luni de închisoare pentru un jaf cu violență, a fost arestat de Poliția Națională din Spania. În plus, acesta era căutat și pentru trafic de droguri, anunță ziarul local ABC Catalonia.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.