Pescarii prind tot mai des „creveți de apă dulce”, specie provenită din China. Ce spun specialiștii

×
Codul embed a fost copiat

Creveții chinezești de apă dulce au ajuns până la noi. Dacă acum 3 ani au fost văzuți accidental în Deltă, iată că s-au înmulțit, iar recent s-au prins în plasele pecarilor de pe Siret și Prut.

Specialiștii sunt îngrijorați și spun că acești creveți ar putea duce la dispariția racilor și nu în ultimul rând că mănâncă icrele sturionilor. Ușor, ușor, pescarii de pe Siret trebuie să își schimbe obiceiurile.

Ne-am încercat și noi norocul și nu am așteptat mult. Bucătarii din zona îi văd deja în tigaie.

Virgil Scridon, Punct Local Gastronomic Pescăresc: „Dacă l-aș pune repede cu ulei de măsline, cu un pic de piper, cu lămâie? Ar fi exact ca langustinele alea.”

În acest timp, specialiștii sunt de părere că răspândirea creveților de apă de dulce nu este o veste bună.

Citește și
batran badanta
O badantă româncă l-a păcălit pe bătrânul pe care îl îngrijea cu 2 mil. de €. Îi zicea că o porție de creveți costa 17.000 €

Tudor Ionescu, Centrul de Biodiversitate Acvatică: „Acest crevete consumă icrele anumitor specii de pești și, în același timp, un impact indirect, fiind concurent la hrană cu pentru anumite specii, cu racii, poate interveni negativ în lanțul trofic”.

Gabriela Grigoraș, inginer piscicol, Complexul Muzeal Galați: „Arată o răspândire accentuată a acestei specii, prezența ouălor la femele aproape tot timpul anului, deci un mare potențial reproductiv, o mare capacitate de reproducere a speciei, este adaptată.”

O echipă de cercetători din Ucraina a semnalat apariția creveților în Delta, pe Brațul Sfântu Gheorghe, în anul 2021. Se vorbea atunci despre un accident petrecut la o fermă din țara vecină, în urma căruia ar fi evadat în Dunăre o cantitate mare de crustacee. Între timp creveții au urcat și pe afluenți.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Festival gastronomic cu Catalin Scărlătescu, la Bacău. Ce a declarat despre emisiunea „Masterchef”: „Foarte serios”
Festival gastronomic cu Catalin Scărlătescu, la Bacău. Ce a declarat despre emisiunea „Masterchef”: „Foarte serios”

Creveţi în sos chilli, calamar în sos de unt, burger și gogoşi turceşti. Sunt doar câteva dintre bunătățile pe care le puteți găsi la un festival gastronomic organizat în Bacău, care și-a deschis joi porțile.

O badantă româncă l-a păcălit pe bătrânul pe care îl îngrijea cu 2 mil. de €. Îi zicea că o porție de creveți costa 17.000 €
O badantă româncă l-a păcălit pe bătrânul pe care îl îngrijea cu 2 mil. de €. Îi zicea că o porție de creveți costa 17.000 €

Peste 2 milioane de euro ar fi încasat ilegal o badantă româncă de la bătrânul de care avea grijă și care suferea de deficiențe cognitive grave. Femeia îl păcălea, de exemplu, că o porție de creveți costa 17.000 de euro.

Reacția unor soți când au aflat cât au de plătit după ce au mâncat la restaurant. Cât a costat o porție de creveți
Reacția unor soți când au aflat cât au de plătit după ce au mâncat la restaurant. Cât a costat o porție de creveți

Un cuplu din Marea Britanie a avut parte de un șoc atunci când a primit nota de plată la un un restaurant din Lanzarote. Cei doi au avut de achitat 125 de euro pentru doar cinci creveți, relatează Metro.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.