Îmbulzeală la sfințirea noii catedrale din Curtea de Argeș. Oamenii și-au pierdut răbdarea în frig

×
Codul embed a fost copiat

Sfinţirea noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale din Curtea de Argeş s-a dovedit o piatră de încercare pentru cei 5.000 de credincioşi care au participat la eveniment.

După 7 ore de stat în frig mulţi s-au îmbulzit în altar şi puţin a lipsit să nu se calce în picioare. Enoriaşii strânşi din toată ţara au vrut să atingă şi moaştele sfintei Filofteia al cărei hram îl va purta catedrală în care îşi dorm somnul de veci Regele Mihai şi Regina Ana.

Un preot s-a declarat învins în faţa mulţimii care a dat năvală în altar după ore în şir petrecute în picioare la -5 grade Celsius. Nici jandarmii nu au făcut față mai bine.

Femeile au intrat în aglomeraţie cu prunci în braţe, însă nu au renunţat chiar dacă cei mici au început să plângă.

Citește și
catedrala Alba Iulia
Un grup de elevi veniţi la parada de la Alba Iulia au ajuns să doarmă în catedrală

Enoriaşii s-au îmbulzit din nou în curte unde s-a împărţit târnoseala: o bucată mică de pânză, îmbibată în ceară de albine, frumos mirositoare, pe care creştinii o primesc drept mărturie, după sfinţirea unei biserici.

Construcţia noii catedrale a început în 2009, după un proiect făcut de arhitectul casei regale însă vă mai dura câţiva ani până când va fi finalizată. După sfinţire preoţii vor oficia aici slujbe.

Pe de altă parte, moaştele sfintei Filofteia puteau fi atinse oricând pentru că erau în vechea catedrală. Oamenii cred însă că fiind prăznuită vineri, puterea rămăşiţelor sfinte este şi mai mare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Moment jenant la funeraliile lui George Bush. Gestul lui Hillary Clinton față de Trump
Moment jenant la funeraliile lui George Bush. Gestul lui Hillary Clinton față de Trump

Moment jenant în timpul funeraliilor de stat, care au avut loc la catedrala națională din Washington, dedicate fostului președinte american George Bush Sr. Hillary Clinton l-a ignorant complet pe Donald Trump care s-a așezat la două scaune distanță.

Un grup de elevi veniţi la parada de la Alba Iulia au ajuns să doarmă în catedrală
Un grup de elevi veniţi la parada de la Alba Iulia au ajuns să doarmă în catedrală

22 de elevi veniţi din Olt la festivităţile de la Alba Iulia, fără cazare pe două nopţi, au dormit în catedrală. Unui copil i s-a făcut rău

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. PSD anunță că vrea să facă un sondaj în partid despre intrarea la guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări Cod portocaliu de ploi importante cantitativ și Cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.