Peste 40.000 de cazuri de violență domestică, în primele 4 luni ale anului. Mii de victime refuză brățările pentru agresori

În perioada ianuarie–aprilie 2025 au fost raportate, la nivel național, peste 40.000 de cazuri de violență domestică, potrivit statisticilor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne.
Numărul cazurilor de violenţă în familie semnalate în mediul rural este uşor mai mare faţă de cel al violenţelor domestice semnalate în oraşe.
Datele oficiale centralizate la nivelul Poliţiei arată că mii de agresori au fost puşi sub interdicţia de a se apropia de victimele lor, dar şi că mii de victime ale violenţei în familie au refuzat ca agresorilor lor să le fie montate aşa-numitele brăţări electronice care anunţă Poliţia în cazul în care se apropie de ele.
Ușoară scădere a cazurilor raportate față de 2024
Date statistice făcute publice duminică de IGPR arată că în primele patru luni ale acestui an poliţiştii au intervenit la 40.030 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 19.984 în mediul urban şi 20.046 în mediul rural. În aceeaşi perioadă, Poliţia a emis 3.788 de ordine de protecţie provizorii, 1.464 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie pe termen mai lung de către instanţele de judecată.
„La nivel naţional, în primele 4 luni ale anului 2025, numărul faptelor penale în în domeniul violenţei domestice a scăzut cu 16% faţă de primele 4 luni ale anului 2024, de la 18.410 la 15.457 de fapte. Au fost în scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru lovire sau alte violenţe (de la 10.979 la 8.757 de fapte), ameninţare (de la 2.353 la 1.840 de fapte) şi nerespectarea ordinelor de protecţie provizorii (de la 240 la 211 fapte). Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe” – 57% (8.757 de fapte) şi ,,ameninţarea” – 12% (1.840 de fapte), acestea reprezentând peste 69% din total”, arată datele centralizate la nivelul Poliţiei.
În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 4.160 de ordine de protecţie, 1.464 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.
Aproape 1.700 de persoane și-au încălcat obligația de a purta brățara
Nu puţine au fost cazurile în care agresorii pe numele cărora fuseseră emise interdicţii de a se apropia de victimele lor şi-au încălcat obligaţiile. Datele oficiale privind nerespectarea ordinului de protecţie arată că, între ianuarie şi aprilie 2025 au fost sesizate 1.690 de infracţiuni.
„În primele 4 luni ale anului 2025, la nivel naţional, în 726 de situaţii, a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, mai informează Poliţia.
Statisticile indică faptul că numărul victimelor care au refuzat montarea aşa-numitelor brăţări electronice este de aproape patru ori mai mare decât al celor care au fost de acord cu această măsură de protecţie care prevede că Poliţia e alertată în timp real dacă agresorul se apropie de victima sa.
Date oficiale arată că în 2.632 de situaţii, victimele au refuzat măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Oficialii Poliţiei transmit că prevenirea şi combaterea violenţelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru instituţie, ce presupune concentrarea eforturilor, identificarea şi implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenţei să fie protejată, iar agresorii să fie traşi la răspundere.