Poliţist agresat de localnici în Murgeni, după ce a încătuşat un minor care nu respecta arestul la domiciliu

×
Codul embed a fost copiat

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au demarat verificări după ce un poliţist care se afla într-o misiune, alături de un poliţist local, a fost agresat, luni, în oraşul Murgeni.

Potrivit unei înregistrări care a fost distribuită în spaţiul public, poliţistul a încătuşat un minor care fusese prins că nu a respectat măsura arestului la domiciliu, lucru care a stârnit nemulţumirea unui grup de persoane.

Vezi VIDEO aici.

"O patrulă de ordine publică a Poliţiei oraşului Murgeni, formată dintr-un poliţist şi un poliţist local, a depistat în oraşul Murgeni, un minor în vârstă de 16 ani care nu respecta măsura preventivă a arestului la domiciliu. În momentul în care membrii echipajului au încercat să-l conducă pe minor la sediul Poliţiei, pentru dispunerea măsurilor legale, au fost agresaţi de mai multe persoane prezente la faţa locului. Poliţistul a fost evaluat şi a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de ambulanţă solicitat la faţa locului. Persoana depistată a fost condusă la sediul Poliţiei oraşului Murgeni. În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, potrivit Agerpres.

Poliţistul a reclamat în trecut faptul că a mai fost agresat de cetăţeni de etnie romă din oraşul Murgeni.

Citește și
politia criminalistica
Tragedie la Constanța: Adolescent de 16 ani, spânzurat într-un parc

El este, la rândul său, cercetat disciplinar, după ce în cursul acestei luni, a apărut o înregistrare în care are un limbaj neadecvat. Pe înregistrarea video, făcută de un bărbat care fusese sancţionat de respectivul poliţist fiindcă a parcat pe trotuar, acesta îl întreabă pe omul legii de ce nu aplică aceeaşi măsură şi în cazul unei maşini de poliţie parcată neregulamentar iar poliţistul, care nu poartă mască de protecţie, îi răspunde pe un ton ridicat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Tragedie la Constanța: Adolescent de 16 ani, spânzurat într-un parc
Tragedie la Constanța: Adolescent de 16 ani, spânzurat într-un parc

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost găsit decedat într-un parc din Constanța, autoritățile deschizând o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale decesului.

România face un pas înainte în lupta cu adicțiile. Cursuri de specializare pentru medicii din Iași și București
România face un pas înainte în lupta cu adicțiile. Cursuri de specializare pentru medicii din Iași și București

În spitale și policlinici putem găsi acum doctori specializați în medicina de adicție.

Tentativă de suicid la o stație de metrou din Capitală. Cum a fost evitată tragedia în ultima clipă. VIDEO
Tentativă de suicid la o stație de metrou din Capitală. Cum a fost evitată tragedia în ultima clipă. VIDEO

Marți dimineață, circulația pe Magistrala 2 a fost perturbată din cauza unei posibile tentative de suicid, trenurile circulând în sistem pendulă între stațiile Constantin Brâncoveanu și Tineretului, pe firul II.

Recomandări
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, la Vilnius, la Summitul B9 și Țările Nordice. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.