Polițiștii au intrat în forță peste o familie cu probleme psihice din Botoșani. De ce a fost nevoie de ordin judecătoresc
O familie întreagă din Botoșani, mamă, fiică și fiu, toți cu afecțiuni psihice severe, a fost scoasă din casă, de autorități, din cauza pericolului pe care îl reprezentau cei trei pentru vecini.
Este un caz excepțional pentru care polițiștii au apelat la instanță.
Mascații au intrat miercuri dimineață în apartamentul în care locuiau femeia în vârstă de 67 de ani, fiica ei de 47 de ani, și fiul în vârstă de 44 de ani.
Potrivit anchetatorilor, oamenii sunt diagnosticați cu afecțiuni psihice severe. Cei trei nu ies din casă, iar singurul care le trece pragul, le aduce provizii din când în când şi le duce gunoiul este tatăl celor doi fraţi.
Cum în apartamentul respectiv se auzeau des scandaluri, vecinii au sunat de mai multe ori la 112. Însă pentru tulburarea ordinii publice polițiștii nu au putut intra niciodată în forță peste cei trei.
Numai că, de anul trecut, familia a început să amenințe de pe balcon vecinii cu incendierea sau aruncarea blocului în aer. Polițiștii s-au adresat instanței și au obținut, în cele din urmă, un ordin judecătoresc pentru a intra în apartamentul respectiv.
Acum, cei trei sunt internați la psihiatrie pentru o expertiză de specialitate.