Prima declaraţie făcută de medicul care a parafat desfăşurarea unui studiu bizar în Ilfov

×
Codul embed a fost copiat

"Studiul pe care l-am aprobat, nu se referea la prelevarea de probe biologice, doar de lapte matern". Iată prima declaraţie făcută de medicul care a parafat desfăşurarea unui studiu bizar la Spitalul Judeţean Ilfov.

În cadrul acestui proiect ar fi fost prelevat, ilegal, material purtător de celule stem de la zeci de gravide, material care dispărea apoi misterios. Procurorii DIICOT vor să afle acum dacă celulele stem au fost traficate.

Informaţii primite vineri nu fac decât să pună şi mai mult sub semnul întrebării acest studiu. Medicul care şi-a dat parafa pentru acest studiu, acum câţiva ani, a precizat pentru Ştirile ProTV că în documentaţia primită nu era vorba nicidecum de prelevarea de probe biologice cum ar fi sânge din cordonul ombilical sau ţesut gras din peretele abdominal, ceea ce s-ar fi întâmplat în Spitalul Judeţean Ilfov.

Între 2012-2014, 26 de femei însărcinate între 6 şi 9 luni ar fi fost convinse să participe la un studiu care ar fi trebuit să le arate cantitatea de nutrienţi din laptele matern. În schimb în timpul interventilor de cezariană li s-ar fi recoltat şi aceste probe biologice surse de celule stem care pot fi folosite la tratatea unor boli şi nu doar pentru persoanele de la care s-au recoltat aceste celule stem. La DIICOT, în fata anchetatorilor, vor ajunge 6 persoane, cei care au participat la acest studiu, şi vor da explicaţii în acest dosar deschis in rem pentru o posibilă infracţiune de recoltate de ţesuturi umane fără consimțământ.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Citește și
politie
Tânăr din Ialomiţa, reţinut pentru uciderea intenţionată a unui câine. Ar fi trecut cu maşina peste animal

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Anchetă la Spitalul Ilfov: 26 de gravide, implicate într-un experiment medical misterios
Anchetă la Spitalul Ilfov: 26 de gravide, implicate într-un experiment medical misterios

Actuali şi foşti medici ai Spitalului Judeţean Ilfov, aflat deja în mijlocul unui scandal răsunător, s-ar putea confrunta cu acuzaţii extrem de grave.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.