Primarul unei comune, dispărut în noaptea când instituția a luat foc, a fost găsit, dar pentru scurtă vreme. Ce s-a întâmplat

×
Codul embed a fost copiat

O poveste plină de mister trebuie descâlcită de polițiștii din Argeș. Primarul unei comune, dispărut în aceeași noapte în care instituția pe care o conducea a luat foc, a fost găsit, dar pentru scurtă vreme.

El a intrat în noaptea de luni spre marți cu mașina într-un parapet de pe drumul ce străbate Defileul Jiului și a ajuns la spital. De acolo, a fugit din nou. Incendiu a distrus, pe lângă clădire și alt lucru important: arhiva instituției.

Edilul șef din comuna Beleți Negrești apare în imaginile de pe camerele de supraveghere din localitate, în timp ce pleca de la locul incendiului, în miez de noapte. El este căutat de Poliție, după ce familia l-a dat dispărut. În noaptea de luni spre marți, a fost victima unui accident de circulație, pe care chiar el l-ar fi provocat.

Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu: ”Într-o curbă la dreapta ar fi intrat într-un parapet de beton montat pe marginea carosabilului."

Rănit, a fost preluat imediat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Târgu Jiu. A fost consultat de medicul de gardă, de un ortoped și un neurolog. Doctorii i-au recomandat internarea, dar nu i-a ascultat.

Citește și
exercitiu
Simulare de incendiu într-o primărie din județul Vaslui. Cei din interior au sărit pe fereastră

Corina Scurtu, purtător de cuvânt IPJ Gorj: "Pacientul nu prezenta leziuni care să-i pună viața în piericol. A refuzat internarea, acest lucru fiind consemnat în foaia de observații. A semnat că își asumă riscurile refuzului internării."

Între timp, la Beleți Negrești, angajații Primăriei fac curat în urma incendiului. Nimeni nu știe nimic despre primar.

Reporter"Ultima dată când l-ați văzut era mai supărat?”

Localnică: ”Nu știm, supărat era tot timpul!”

Oamenii au constatat că incendiatorul a scos dosare din dulapuri, le-a pus pe jos și le-a stropit cu motorină, înainte de a da foc.

Localnic: ”A fost motorină luată pentru deszăpezire!”

Reporter: ”Aaaa, deci e din motorina Primăriei?!”

Localnic: ”Da!”

Reporter: ”Cât aveați?”

Localnic: ”Am avut 300 de litri de motorină.”

Reporter: ”Și pe toți i-a împrăștiat prin Primărie?”

Localnic: ”Da, da, 14 bidoane de 20."

Familia primarului a cerut poliției să nu mediatizeze dispariția bărbatului și nu dorește să vorbească despre cele întâmplate.

Localnic: ”El trebuia să fie piesa importantă aici! Că el are toată instituția asta."

Mihai Marin se află la primul mandat și este singurul primar din țară al partidului Pro România. Anul trecut, înainte de alegeri, era agent de securitate la o firmă din Ilfov și consilier local. El a mai fost viceprimar înainte de 2016. Recent, instituția pe care o conduce a fost vizată de un control al Prefecturii, dar raportul nu este finalizat. Acum polițiștii trebuie să afle dacă există o legătură între incendiul provocat care a distrus arhiva Primăriei și edilul dispărut.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Incendiu la o primărie din Argeș. Focul ar fi fost pus intenționat, primarul este de negăsit
Incendiu la o primărie din Argeș. Focul ar fi fost pus intenționat, primarul este de negăsit

Mister total în comuna din Argeș, unde clădirea Primăriei a ars într-un incendiu violent, duminică noapte, iar primarul nu este de găsit.

Simulare de incendiu într-o primărie din județul Vaslui. Cei din interior au sărit pe fereastră
Simulare de incendiu într-o primărie din județul Vaslui. Cei din interior au sărit pe fereastră

Un incendiu a cuprins clădirea unei primării din județul Vaslui, iar cei din interior au fost nevoiți să sară pe fereastră pentru a se salva.

O familie sărmană a rămas pe drumuri. Flăcările le-au mistuit locuința de la primărie
O familie sărmană a rămas pe drumuri. Flăcările le-au mistuit locuința de la primărie

O familie sărmană din Botoşani a rămas şi fără locuinţă primită drept ajutor din partea primăriei. Din fericire, cei trei copii şi mama lor, care se aflau în imobil au reuşit să iasă înainte ca flăcările să mistuiască totul.

Primărie din Vrancea, cuprinsă de incendiu. Documentele și aparatura, distruse de foc
Primărie din Vrancea, cuprinsă de incendiu. Documentele și aparatura, distruse de foc

A fost panică joi într-o comună din Vrancea. Sediul provizoriu al primăriei a fost mistuit de flăcări, însă din fericire atât angajaţii, cât şi cei care se aflau în acel moment în clădire au reuşit să iasă la timp.

Recomandări
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a ”condamnat ferm”, duminică, într-un comunicat de presă, ultimele ”atacuri masive teroriste” ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene, care au avut loc în data de 24 și 25 mai 2025.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.