Reducerile salariale îi scot pe silvicultori în stradă. Decizia ar fi fost luată „fără niciun fel de consultare publică”

silvicultori
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Sindicaliștii din silvicultură organizează miercuri un protest la sediul Ministerului Mediului, fiind nemulţumiţi de diminuarea salariilor cu 25%, de eliminarea unor drepturi din Statutul personalului silvic.

„Fără niciun fel de consultare publică, în dispreţul total al legii, Guvernul a aprobat în şedinţa de săptămâna trecută diminuarea cu 25% a salariilor tuturor silvicultorilor din România. Peste 20.000 de silvicultori vor duce acasă cu 25% mai puţini bani. Guvernul a elaborat Ordonanţa de Urgenţă nr. 4/2025 fără nicio explicaţie. În această situaţie se află tot personalul silvic care îşi desfăşoară activitatea la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, la Garda Forestieră Naţională, la ocoalele silvice de regim, la Romsilva şi la Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Sindicaliştii susţin că, „paradoxal şi umilitor pentru silvicultori”, în aceeaşi şedinţă de guvern au fost aprobate o serie de măsuri favorabile altor categorii de salariaţi din România.

„Astfel, poliţiştilor şi militarilor li se vor plăti zilele libere muncite. În companiile de stat, salariaţii îşi vor păstra creşterile salariale faţă de anul 2024, iar companiile cu pierderi chiar pot acorda prime. Numai silvicultorii sunt 'pedepsiţi' fără a avea nicio vină! Procentul de creştere cu 25% a salariului de bază era urmarea adoptării noului Cod silvic şi nu reprezintă o majorare propriu-zisă a salariilor, ci înlocuieşte sporul de risc de 25%, pe care, în luna decembrie a anului trecut, Parlamentul l-a eliminat din textul noului Cod silvic. Aparent inexplicabil, Guvernul a decis prin OUG (unde este oare urgenţa?) că veniturile silvicultorilor trebuie tăiate cu 25%. O măsură dură şi nedreaptă, dar care vine în urma unei intense campanii de denigrare a personalului silvic şi a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, iniţiată în urmă cu o lună de ministrul mediului, apelor şi pădurilor”, se arată în punctul de vedere al Federaţiei Sindicatelor Silva.

Silvicultorii, nemulțumiți de reducerea salariilor

Silvicultorii solicită, în continuare, abrogarea art. V din OUG 4/2025, prin care se reduc în acest an cu 25% salariile a peste 20.000 de silvicultori din România şi menţinerea drepturilor aprobate de prin Legea 234/2019.

Citește și
drone
Răspunsul Republicii Moldova după ce două drone ruse i-au încălcat spațiul aerian și au explodat la sol

Aceştia mai cer stoparea de către ministrul mediului a acţiunilor de discreditare şi compromitere a personalului silvic, depolitizarea şi profesionalizarea structurilor silvice de istrare a pădurilor din România, consultarea de către Ministerul Mediului a sindicatelor la elaborarea actelor normative cu impact asupra activităţii Romsilva, asupra drepturilor şi obligaţiilor personalului silvic.

De asemenea, sindicaliştii din silvicultură vor exceptarea istrării pădurilor statului de la aplicarea guvernanţei corporative şi înlocuirea acestei forme de management care are ca principal obiectiv maximizarea profitului, obiectiv impropriu gestionării durabile a pădurilor, cu managementul forestier durabil.

Federaţia solicită intervenţia ministrului mediului la Guvern pentru plata compensaţiilor restante prevăzute de Codul silvic, aferente cheltuielilor susţinute de Romsilva pentru creşterea cailor de rasă, pentru istrarea ariilor naturale protejate şi pentru paza pădurilor private (sume restante ce depăşesc în prezent 150 milioane lei).

În acelaşi timp, sindicaliştii îi cer ministrului mediului să intervină pentru eliminarea procentelor de lemn fasonat din Codul silvic, precum şi pentru modificarea urgentă a legislaţiei în materie de evaluare de mediu a amenajamentelor silvice şi simplificarea actualelor proceduri birocratice aberante, costisitoare şi mari consumatoare de timp.

„Atragem atenţia pe această cale Parchetului General, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cât şi instituţiilor din sistemul de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională asupra faptului că, nu demult, campanii similare de denigrare a personalului silvic, pornite în mod iresponsabil tot din sfera politică, au condus la atacuri violente asupra personalului silvic, fiind cunoscute cazurile celor 6 pădurari omorâţi, apărând pădurea de infractori, precum şi a celor peste 750 de silvicultori care au căzut victime ale agresorilor în timpul serviciului, suferind vătămări corporale grave”, se mai scrie în comunicatul Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Proteste în Capitală. Susținătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului 2 și strâng semnături pentru o nouă candidatură
Proteste în Capitală. Susținătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului 2 și strâng semnături pentru o nouă candidatură

Susținătorii lui Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, au organizat sâmbătă două manifestații de protest în Capitală. Au cerut din nou reluarea turului 2 și au strâns semnături pentru o nouă candidatură.

Răspunsul Republicii Moldova după ce două drone ruse i-au încălcat spațiul aerian și au explodat la sol
Răspunsul Republicii Moldova după ce două drone ruse i-au încălcat spațiul aerian și au explodat la sol

Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat miercuri pe ambasadorul desemnat al Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Ozerov, pentru a-i transmite o notă de protest după ce două drone ruse au încălcat spaţiul aerian al republicii.

„Va avea consecinţe severe”. Iranul a depus o scrisoare de protest la ONU împotriva ameninţărilor lui Donald Trump
„Va avea consecinţe severe”. Iranul a depus o scrisoare de protest la ONU împotriva ameninţărilor lui Donald Trump

Iranul a depus o scrisoare de protest la ONU, după declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, şi a avertizat că va răspunde la o eventuală agresiune din partea SUA, relatează EFE.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.