Femeie oprită pe aeroportul din Cluj pentru că avea 42 de kg de carne de miel, drob și slănină în bagaj

Bagaj mancare
dejeanul.ro

Mulți români au plecat în această perioadă în străinătate, să își petreacă Paștele cu familia. Nu au plecat cu mâna goală, bagajele lor au fost pline cu bucate de acasă.

O femeie originară din județul Harghita s-a stabilit împreună cu toată familia la Bergamo de mai bine de 20 de ani. A venit în țară pentru doar cateva zile, iar la întoarcere a umplut bagajele cu bunătățile tradiționale cerute de cei rămași în Italia, relatează dejeanul.ro.

A ajuns vineri dimineață pe aeroportul din Cluj-Napoca cu un geamantan uriaș, plin până la refuz cu un miel transat, drob, slănină, carne de porc, fasole și cârnați. Cântărea 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât avea voie, așa că femeia a fost nevoită să renunțe la o parte dintre produse.

Conform legislației actuale, avem voie să transportăm cu avionul produse de origine animală, dar nu în cantități exagerate. Acestea trebuie să fie ambalate corespunzător și în mod obligatoriu puse în bagajul de cală.

Citește și
6 rețete cu carne de miel pentru masa de Paște
6 rețete cu carne de miel pentru masa de Paște
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Mâncărurile de miel, baza sărbătorilor de Paște. Cei care nu au gătit l-au putut comanda și semipreparat
Mâncărurile de miel, baza sărbătorilor de Paște. Cei care nu au gătit l-au putut comanda și semipreparat

A fost o zi dificilă pentru cei care lucrează în bucătăriile restaurantelor, dar și în băcănii ori patiserii. Mielul a fost rumenit, ciorbele au dat în clocot, iar cozonacii s-au umflat de mândrie după ce au stat cu orele la dospit.

6 rețete cu carne de miel pentru masa de Paște
6 rețete cu carne de miel pentru masa de Paște

Rețetele cu carne de miel, ouăle vopsite dar și deserturile sunt preferate pentru masa de Paște în aproape toate țările din lume.

Prețul cărnii de miel în 2021. Cât costă un kilogram de carne înainte de Paște
Prețul cărnii de miel în 2021. Cât costă un kilogram de carne înainte de Paște

Prețul cărnii de miel în 2021. Cât costă un kilogram de carne cu o lună înainte de Paște

Cum este produs în România muștarul artizanal. Acreditarea din laboratoare, un proces complicat
Cum este produs în România muștarul artizanal. Acreditarea din laboratoare, un proces complicat

Vine Paştele, aşa că nu uitaţi că, lângă bunătăţile din miel, un rol esenţial îl are muştarul. Mii de borcane cu acest condiment iute, dulce sau cu hrean sunt trimise în aceste zile din fabrici în băcanii.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.