România, țara cu cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE, în 2022. Care e soluția UE pentru combaterea fraudei

supermarket
Foto: Shutterstock

Majoritatea statelor membre ale UE au înregistrat progrese semnificative în colectarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) între 2018 şi 2022, însă România este în continuare ţara cu cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE.

 

Procentul țării noastre este de 30,59%, faţă de o medie de 6,03% la nivelul blocului comunitar, arată un nou raport publicat miercuri de Comisia Europeană.

Deficitul anual de încasare a TVA din raportul UE, care măsoară diferenţa dintre veniturile din TVA preconizate teoretic şi suma colectată efectiv, arată că statele membre au pierdut aproximativ 89 de miliarde euro sub formă de TVA în 2022, comparativ cu 121 de miliarde euro în 2018.

Această cifră reprezintă veniturile pierdute în principal din cauza fraudei în materie de TVA, a evaziunii fiscale, a evitării obligaţiilor fiscale, a falimentelor nefrauduloase, a erorilor de calcul şi a altor factori.

Cum arată clasamentul

Conform acestui document, în 2022, cele mai mici deficite de încasare a TVA la nivel naţional au fost în în Cipru (0,7%), Portugalia (1,3%) şi Irlanda (1,7%).

Citește și
Dezvoltatorii imobiliari propun noi soluții de siguranță pentru cumpărători. Ce sunt cărțile funciare provizorii
(P) Dezvoltatorii imobiliari propun noi soluții de siguranță pentru cumpărători. Ce sunt cărțile funciare provizorii

La polul opus, România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA la nivel naţional, cu o pierdere de 30,6% din veniturile din TVA, urmată de Malta (25,9%), Slovacia şi Lituania (ambele cu 14,6%).

Comisia Europeană subliniază totuşi, că în 2022 comparativ cu 2021, ţările membre cu cele mai bune progrese în ceea ce priveşte reducerea deficitului de încasare a TVA din UE au fost Cipru, reducere de 6,8 puncte procentuale, Letonia, scădere de 5,2 puncte procentuale, şi România, scădere de 4,2 puncte procentuale, de la aproape 35% în 2021 până la 30,6% în 2022.

În termeni nominali, deficitul total de conformitate în materie de TVA în UE s-a ridicat la 89,3 miliarde euro în 2022, reprezentând 7% din veniturile din TVA preconizate teoretic. Comparativ cu 2021, decalajul a crescut cu 13,3 miliarde euro.

Nominal, cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE a fost înregistrat în: Italia (16,3 miliarde euro), Germania (12,9 miliarde euro), Franţa (12,8 miliarde euro) şi România (8,47 miliarde euro).

„În 2022, deficitul de încasare a TVA s-a ridicat la aproape 90 de miliarde euro pentru cele 27 de state membre. Aceasta este o sumă uriaşă de bani, care ar fi putut fi utilizată pentru finanţarea bunurilor şi serviciilor publice esenţiale, cum ar fi şcolile, spitalele şi infrastructura. Aceasta este o oportunitate ratată cu un preţ semnificativ", a declarat comisarul pentru climă, zero emisii nete şi creştere curată, Wopke Hoekstra.

Potrivit executivului comunitar, progresele în în ceea ce priveşte reducerea deficitului de conformitate în materie de TVA sunt binevenite, deoarece pierderile de venituri din TVA pot avea un impact negativ asupra capacităţii guvernelor de a finanţa bunuri şi servicii publice esenţiale, cum ar fi şcolile, spitalele şi infrastructura.

Cel mai recent raport subliniază că măsurile de politică specifice au făcut o diferenţă semnificativă, în special cele legate de digitalizarea sistemelor fiscale, de raportarea în timp real a tranzacţiilor şi de facturarea electronică. În plus, raportul subliniază că reformele în curs sunt esenţiale pentru reducerea în continuare a deficitului de încasare a TVA, pentru asigurarea unei colectări mai eficiente şi pentru prevenirea fraudei.

În noiembrie 2024, Consiliul a aprobat propunerea privind TVA în era digitală, un pas decisiv către un sistem transfrontalier de raportare digitală bazat pe facturarea electronică. Scopul său este de a se asigura că autorităţile fiscale ale statelor membre sunt informate în timp real cu privire la tranzacţii, permiţându-le să detecteze fraudele în materie de TVA şi să reacţioneze rapid la acestea.

Împreună cu această ediţie, Comisia Europeană oferă, de asemenea, o analiză specifică a fraudei intracomunitare cu firme fantomă (Missing Trader Intra-Community - MTIC), o formă proeminentă de nerespectare a normelor în materie de TVA care exploatează comerţul cu bunuri şi servicii fără TVA între statele membre ale UE.

În termeni nominali, în funcţie de gama de produse vizate de analiză, statele membre ale UE au pierdut între 13 şi 33 de miliarde euro pe an între 2010 şi 2023.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Documentele pe care românii trebuie să le depună neapărat la ANAF până vineri, 20 decembrie
Documentele pe care românii trebuie să le depună neapărat la ANAF până vineri, 20 decembrie

Termenul limită pentru depunerea unor declaraţii fiscale de către contribuabili este 20 decembrie 2024, pe listă fiind, printre altele, notificarea pentru aplicarea, respectiv încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, informează, marţi, ANAF.

 

(P) Dezvoltatorii imobiliari propun noi soluții de siguranță pentru cumpărători. Ce sunt cărțile funciare provizorii
(P) Dezvoltatorii imobiliari propun noi soluții de siguranță pentru cumpărători. Ce sunt cărțile funciare provizorii

2024 a fost un an al provocărilor pentru piața imobiliară. Modificarea cotei TVA a dus la majorări de prețuri în multe cazuri, iar scandalurile din piață au determinat modificări legislative pentru a-i proteja mai bine pe cumpărători.

Preţul energiei electrice va fi uriaș după 1 aprilie. „Creştere cu 51% pentru cei care consumă sub 100 kWh/lună”
Preţul energiei electrice va fi uriaș după 1 aprilie. „Creştere cu 51% pentru cei care consumă sub 100 kWh/lună”

Preţul energiei electrice la consumatorul final după expirarea plafonării, la 1 aprilie 2025, se va găsi în intervalul 1,03 - 1,15 lei/kWh cu TVA inclus, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

SGG: Cheltuielile pentru lucrările la vila din bulevardul Aviatorilor se ridică la peste 13,8 milioane de lei
SGG: Cheltuielile pentru lucrările la vila din bulevardul Aviatorilor se ridică la peste 13,8 milioane de lei

RA-APPS a decontat până acum 13,8 milioane de lei fără TVA, echivalentul a peste 4 milioane de euro, pentru lucrările de reabilitare la vila din Str. Aviatorilor 86.

Marcel Ciolacu: Nu va fi nicio creştere de cotă de TVA anul viitor
Marcel Ciolacu: Nu va fi nicio creştere de cotă de TVA anul viitor

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat miercuri asigurări că "nu va fi nicio creştere de cotă de TVA" anul viitor.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.