S-au dat drept pensionari și au luat credite de 2 mil. lei cu acte false. Erau îndrumați de interlopi

×
Codul embed a fost copiat

O amplă operaţiune a poliţiei este în plină desfăşurare miercuri. Sunt vizaţi zeci de pensionari şi asistaţi social, bănuiţi că ar fi beneficiat de credite frauduloase. În spatele grupării - susţin anchetatorii - s-ar afla câţiva interlopi din Capitală.

Comisarul-şef Claudiu Enache de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR a declarat că persoanele care beneficiau de credite cu acte false, prin care s-a creat un prejudiciu de 2 milioane de lei unei bănci din Bucureşti, erau îndrumate reprezentanţii unei societăţi de brokeri, care obţineau peste 70% din sumele împrumutate.

Poliţiştii şi procurorii efectuează, miercuri, 45 de percheziţii domiciliare la suspecţi cercetaţi pentru infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, săvârşite cu ocazia obţinerii unor credite de la o bancă din Bucureşti, prin folosirea unor documente falsificate.

"Beneficiarii acestor credite au fost îndrumaţi, sprijiniţi şi coordonaţi de alte persoane care au obţinut majoritatea sumelor, un procent de peste 70% din creditele obţinute, beneficiarii fiind în fapt persoane cu venituri modeste, fără posibilităţi materiale, care s-au bucurat la sumele respective pe moment", a explicat Enache, într-o declaraţie de presă, potrivit Agerpres.

El a precizat că, până la acest moment, nu s-a stabilit implicarea unor angajaţi din cadrul băncii, iar în majoritatea cazurilor a existat un intermediar, o societate de brokeri, care a certificat realitatea documentelor depuse la dosarul de creditare.

Citește și
Descinderi la clanul Duduianu. Interlopii ar fi tâlhărit cântăreți de manele
Percheziții la membrii clanului Duduianu. Patru persoane vor fi duse la audieri la sediul poliţiei capitalei

Claudiu Enache a afirmat că este posibil să fie mai multe cazuri de credite luate cu acte false.

"Este posibil să fie mult mai multe astfel de situaţii, sesizările au fost de la unitatea bancară, pentru fapte săvârşite în anul 2019, pentru acele situaţii în care persoanele care au obţinut credite nu le-au restituit şi s-a demonstrat că înscrisurile depuse la dosarul pentru creditare sunt falsificate. (...) În majoritatea cazurilor, solicitanţii au depus documente care atestau în fals că sunt pensionari, că au venituri exclusiv din această sursă, şi au depus facturi de utilităţi de asemenea falsificate, de asemenea şi alte înscrisuri pentru dosarul de creditare care nu corespund cu realitatea", a spus comisarul-şef.

În acest caz s-au întocmit două dosare, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

"Sunt cercetaţi 56 de suspecţi pentru un prejudiciu cauzat estimat la 2 milioane de lei. La acest moment, percheziţiile sunt în derulare, o parte dintre suspecţi sunt la sediile celor două unităţi de poliţie, urmează a se dispune măsuri legale în funcţie de atitudinea şi de implicarea fiecăruia dintre aceştia", a declarat Enache.

Potrivit acestuia, de la locuinţele percheziţionate, au fost ridicate înscrisuri şi medii de stocare care vor fi istrate ca probatoriu în cele două cauze.

Conform investigatorilor, banca are șanse aproape nule să își recupereze banii, câtă vreme niciunul dintre cei peste 50 de suspecți nu are de unde să plătească paguba.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Percheziții în dosarul uciderii lui Emi Pian. Frații interlopului au fost reținuți pentru tentativă de omor
Percheziții în dosarul uciderii lui Emi Pian. Frații interlopului au fost reținuți pentru tentativă de omor

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează, miercuri, cinci percheziţii domiciliare în dosarul uciderii interlopului Emi Pian.

Percheziții la membrii clanului Duduianu. Patru persoane vor fi duse la audieri la sediul poliţiei capitalei
Percheziții la membrii clanului Duduianu. Patru persoane vor fi duse la audieri la sediul poliţiei capitalei

Procurorii Criminalişti ai Poliţiei Capitalei au descins miercuri la membrii clanului Duduianu pentru percheziţii.

Descinderi de amploare în București, la o zi după moartea interlopului Emi Pian. Clanul vizat de polițiști
Descinderi de amploare în București, la o zi după moartea interlopului Emi Pian. Clanul vizat de polițiști

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri dimineață, 37 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Constanţa, într-o cauză vizând destructurarea a două grupuri infracționale organizate specializate în săvârșirea infracțiunii de contrabandă

Percheziţii în Prahova şi Brăila la persoane bănuite de trafic cu etnobotanice
Percheziţii în Prahova şi Brăila la persoane bănuite de trafic cu etnobotanice

S-au făcut percheziţii în Prahova şi Brăila la persoane bănuite de trafic cu substanţe psihoactive.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.