Zece copii au fost intoxicaţi cu clor în piscina unui complex hotelier din Mamaia

×
Codul embed a fost copiat

Zece copii cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani au avut nevoie de ajutor după ce s-ar fi intoxicat cu clor, la o piscină din Mamaia Nord. Cinci dintre ei au fost transportați la spital pentru investigații.

Reprezentanții complexului hotelier unde s-a petrecut totul spun că o pompă care asigură clorinarea automată a bazinelor s-a defectat. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.

Copiii se jucau în piscina exterioară dedicată celor mici dintr-un complex de 5 stele din Mamaia Nord. Şi erau supravegheaţi de părinţi. După prânz, 10 dintre ei s-au plâns de dureri în gât, au început să tuşească şi unii au avut vărsături. Aşa că au fost chemate imediat mai multe ambulanţe. Cinci copii au fost duşi la spital.

Piscina a fost imediat închisă, pentru că autorităţile să verifice nivelul de clor. Reprezentanţii complexului spun că au observat după incident că una dintre pompele care dozează clorul s-a defectat.

Cosmin Oprina, reprezentant complex hotelier: „Pompele de clorizare ale tuturor piscinelor sunt automatizate, deci tot ce înseamnă clor şi PH intră automat, în funcţie de o pompă care e calibrată şi e setată să nu depăşească o anumită valoare. Dimineaţa, valorile au fost în termeni, în cadrul analizelor, dar în timpul zilei, între ora 13 şi 14, o pompă de clorizare s-a defectat.”

Citește și
elicopter
Alertă în Mamaia, după ce un velier cu trei persoane la bord s-a răsturnat

Poliţiştii au deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

 

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Extinderea plajelor de pe litoralul românesc a schimbat condițiile de scăldat
Extinderea plajelor de pe litoralul românesc a schimbat condițiile de scăldat

Ampla operațiune de extindere a plajelor de pe litoralul românesc a schimbat nu doar "granițele" stațiunii Mamaia, ci și condițiile de scăldat.

Alertă în Mamaia, după ce un velier cu trei persoane la bord s-a răsturnat
Alertă în Mamaia, după ce un velier cu trei persoane la bord s-a răsturnat

Alertă în stațiunea Mamaia, după ce un velier cu trei persoane la bord s-a răsturnat în timpul unei croaziere pe lacul Siutghiol.

Flux mare de turiști, așteptat la mare în weekend. Românii fac tot mai multe rezervări
Flux mare de turiști, așteptat la mare în weekend. Românii fac tot mai multe rezervări

Se apropie vara cu sezonul estival, iar asta se vede în numărul tot mai mare de rezervări.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.