Şofer reţinut în Alba după ce a fost depistat sub influenţa alcoolului şi a substanţelor cu efect psihoactiv

poliția
Profimedia

Un bărbat din Întregalde, un sat din Munţii Trascăului, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost depistat conducând o autoutilitară, pe DN 1, sub influenţa alcoolului şi a substanţelor cu efect psihoactiv.

"La data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 17:00, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Întregalde, judeţul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN 1, în afara localităţii Sântimbru, fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul drogtest a rezultat că era sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei şi a prezenţei, în organism, a substanţelor interzise", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

Sursa citată precizează că, în cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Fost polițist din Bacău, prins în flagrant când lua 10.000 de euro de la o femeie pentru a nu posta o poză indecentă cu ea
Fost polițist din Bacău, prins în flagrant când lua 10.000 de euro de la o femeie pentru a nu posta o poză indecentă cu ea

Un fost poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău a fost reţinut de poliţişti sub acuzaţiile de şantaj şi lovire sau alte violenţe, a informat, sâmbătă, IPJ.

Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger
Tragedie în Caraș-Severin. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger

Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin.

O biserică din Arad a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet
O biserică din Arad a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet

Pompierii din judeţul Arad au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la turla bisericii din localitatea Luguzău. Incendiul a izbucnit în urma unui trăsnet.

 

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.