Șoferii care merg în Mamaia sau Constanța vor plăti parcarea non-stop în zona 0, chiar și în weekend
Pentru că suntem în fața unui weekend prelungit de Rusalii, aflați, înainte să porniți la drum, că în Mamaia și Constanța parcarea în zona zero se plătește non-stop.
Practic, nu mai există gratuități seara sau la sfârșit de săptămână, ca până acum. Altfel, în aer vor fi 30 de grade Celsius, însă apa este sloi. Specialiștii spun că marea se va mai încălzi abia peste o săptămână.
Patru parcări au trecut de la zona 2 la zona 0 și sunt taxate în consecință. Este vorba despre parcări de lângă Cazino și din nordul stațiunii Mamaia.
Două mii de locuri de parcare din stațiunea Mamaia au fost încadrate în parcări din Zona 0. Înainte, cei care își lăsau mașinile peste noapte și în weekend nu plăteau nimic. Odată cu această schimbare, parcările devin cu plată non-stop.
Înainte, o oră de parcare costa 1 leu în zona 2, iar o zi – 10 lei. Acum, în zona zero, prețurile au crescut și de patru ori.
Mădălina Șuteu, reprezentant Confort Urban Constanța: „Patru lei pe oră și sau tariful pe zi 30 de lei. Există și abonamente dedicate pentru 7 zile sau inclusiv pentru o lună”.
Turiștii care își lasă mașina o săptămână în zona zero trebuie să plătească fie câte 30 de lei pe zi, fie 100 de lei abonament. În zonele 1 și 2 – seara după ora 20 și în weekend – parcarea rămâne gratuită.
Pe de altă parte, dacă ajungeți la mare, aflați că temperaturile se anunță bune în următoarea perioadă.
Răzvan Mateescu, cercetător INCDM: „Temperatura apei mării a avut o evoluție foarte lentă. Este foarte scăzută față de alți ani. Anul trecut erau 20 de grade chiar la sfârșitul lunii mai. Dacă se mențin aceste zile călduroase, probabil în cinci zile va crește.”
Din 13 iunie, CFR Călători lansează programul estival „Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 54 de curse directe care vor asigura zilnic legătura dintre principalele orașe din țară și stațiunile de la Marea Neagră.