Cazul unui barbat din Romania care a trait 2 ani cu foarfeci din metal in stomac, uitate de medici

×
Codul embed a fost copiat

Caz uluitor petrecut intr-un spital din Romania: un barbat din Mehedinti a fost operat in vara lui 2010 dupa un accident rutier, dar medicul i-a uitat in abdomen doua pense medicinale, mai precis doua foarfeci din metal.

Bietul om a simtit ca e ceva in neregula si, timp de doi ani si jumatate, chiar simtea la pipait obiectele, de vreme ce o singura foarfeca de acest tip are 17 centimetri.

Dar cand s-a dus la doctorul de familie si s-a plans de dureri, a fost trimis acasa, dupa o ecografie la care nu s-a descoperit nimic.

Abia acum, in urma unei cazaturi, ghinionistul a ajuns iar la spital si, la radiografie, medicii s-au crucit.

In august 2010, barbatul, atunci de 44 ani, a intrat cu scuterul intr-o caruta, cand se intorcea seara acasa pe un drum de tara. A ajuns in stare foarte grava la spitalul judetean de urgenta din Drobeta Turnu Severin, unde a fost operat mai multe ore si a scapat cu viata. Dar simtea ca in abdomenul lui a ramas ceva ascutit.

Citește și
copil autist
Cazul revoltator al unui copil autist din Braila. Mama lui e suspectata ca i-ar fi provocat moartea

"Uite, aici simteam eu foarfeca aia, si am chemat-o pe-aia mica sa vina cu un magnet, si m-a durut si mai tare, deci clar era ceva!", a spus barbatul.

Pentru prima data in istorie, Coca-Cola schimba culoarea cutiilor rosii. FOTO

Barbatul, om activ, care lucra la camp toata ziua ca sa-si intretina cei trei copii mici, era convins ca e ceva in neregula, si s-a dus la medicul de familie. Acesta i-a facut o ecografie, dar nu a gasit nimic suspect. In aprilie insa, omul a suferit un mic accident: s-a impiedicat, a cazut, si a simtit o durere atroce.

"M-am speriat ca stiam ca am aia aici, si am sunat la 112, am ajuns la spital, m-au bagat la raze si doamna doctor mi-a spus "domnule, ai atelier de mecanica aici in abdomen la dumneata", a spus Gicu Craiesu.

Salvarea l-a transportat tot la spitalul judetean de urgenta din Drobeta Turnu Severin.

Esti proprietarul unui IMM? Cum poti primi pana la 200.000 de euro de la stat sa-ti dezvolti afacerea

Dupa radiografie, omul a fost dus direct in sala de operatie, si timp de noua ore, medicii s-au straduit sa-l salveze. La final, i-au spus ca, din cauza infectiei, ar fi murit intr-o saptamana.

"Asta e radiografia, aici se vad bine cele doua foarfeci. Fratele meu era singrul intretinator de familie, el aducea toate cele necesare acasa, nu e posibil asa ceva!", spune Ionica Ionescu, sora pacientului.

Dupa interventia complicata, barbatul a ramas cu sechele, probabil din cauza anesteziei si a operatiei de durata: nu isi mai poate misca bratul stang. Si tocmai de aceea vrea acum despagubiri si cere ca medicul chirurg care i-a uitat cele doua foarfeci in abdomen sa fie tras la raspundere. Doctorul Viorel Tepelus, specialist cu experienta, este renumit in oras si continua sa opereze in spitalul judetean. Sefii lui incearca sa-i gaseasca scuze.

"Pacientul bine ca traieste! Noi am luat la cunostinta, o sa demaram si noi o ancheta dar consideram ca la momentul respectiv operatia s-a facut in graba pentru a fi salvata viata pacientului si asa s-a produs greseala", spune Doina Boruga, manager spitalul judetean de urgenta Mehedinti.

Productia unuia dintre cele mai folosite alimente din lume, in pericol. Cei mai mari producatori nu mai fac fata cererii de pe piata globala

"Vom analiza situatia si vom lua masuri", a declarat Diana Mazilu, purtator de cuvant al Colegiului Medicilor din Mehedinti.

Pacientul a depus o plangere la colegiul medicilor si vrea sa-l dea pe medic in judecata. Si-a luat un avocat si este posibil ca si doctorul de familie, care nu a sesizat la timp cele doua foarfeci din abdomenul barbatului, sa fie tras la raspundere.

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Marturiile pacientei care a luat foc pe masa de operatie. Femeia ii cere chirurgului 200.000 de euro
Marturiile pacientei care a luat foc pe masa de operatie. Femeia ii cere chirurgului 200.000 de euro

Pacienta arsa luna trecuta pe masa de operatie, in Spitalul Judetean Ilfov, cere sa i se faca dreptate pentru toata suferinta prin care a trecut. Femeia, care a stat 5 saptamani internata, ii cere chirurgului vinovat 200.000 de euro.

Cazul revoltator al unui copil autist din Braila. Mama lui e suspectata ca i-ar fi provocat moartea
Cazul revoltator al unui copil autist din Braila. Mama lui e suspectata ca i-ar fi provocat moartea

Caz dramatic si delicat pentru politistii din Braila care trebuie sa stabileasca daca o mama i-a provocat moartea copilului ei autist, in varsta de 6 ani, dupa ce l-ar fi palmuit.

Povestile romanilor care au fugit la bulgari de Paste. Cum a cheltuit un barbat doar 4 lei in 3 zile
Povestile romanilor care au fugit la bulgari de Paste. Cum a cheltuit un barbat doar 4 lei in 3 zile

Si-au incheiat vacanta si revin in tara si cei aproximativ 50 de mii de romani care au petrecut zilele acestea la vecinii bulgari, dupa ce au tras linie si si-au dat seama ca in tara si-ar fi permis cel mult o masa bogata cu banii cheltuiti in Bulgaria.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.