Tehnologia care ne protejează de cutremur, în România. Scutul de apărare al japonezilor

×
Codul embed a fost copiat

De la mobilă, televizoare, până la clădiri de patrimoniu şi spitale, toate ar putea fi protejate în caz de cutremur cu ajutorul unei tehnologii de izolare seismică.

Mecanismul este gândit de japonezim care îl folosesc din 2016. A fost implementat în premieră europeană şi la noi, la muzeul Antipa, din Capitală. Deocamdată, un singur exponat va fi astfel salvat în cazul unui cutremur moderat.

Imaginile au fost surprinse la cutremurul din 2014 care a avut 5,7 pe scara Richter. Dacă rafturile sau chiar clădirile ar fi fost protejate de tehnologia de izolare seismică niciun obiect nu s-ar fi mişcat din loc. Este teoria care stă la baza proiectului gândit de japonezi.

În imagini vedem cum statueta din partea dreaptă se prăbuşeşte în timp ce piesă din stânga, protejată de sistemul seismic, rămâne nemişcată.

Tehnologia de izolare seismică dezvoltată de japonezi implica frecarea unor astfel de plăci cu o grosime de 3 mm. Mecanismul se activează la un cutremur cu o magnitudine de 4, catalogat drept uşor, dar în momentul în care încep să cadă astfel de obiecte. Fie că vorbim despre jucării tablouro televizoare sau chiar de dulapuri cu ustensile în spitale. Însă mecanismul poate proteja şi obiecte de patrimoniu şi chiar clădiri la un cutremur cu o magnitudine de 5,9.

Citește și
Cutremurul din Grecia a creat panică printre turiști. IMAGINI din timpul seismului - 6
Cutremurul din Grecia a creat panică printre turiști. IMAGINI din timpul seismului

Explicația japonezilor: ”Dacă începe să se mişte şi există lucruri pe rafturi, cu tehnologia de izolare seismică, mişcarea la baza solului este complet anulată, izolată. De aceea aici unde sunt instalate plăcile e stabil iar acesta se mişcă o dată cu pământul”.

La fel se întâmplă şi în cazul acestor clădiri.

Luis Ovidiu Popă, diretcor Antipa: ”La magnitudini foarte mari se prăbuşeşte clădirea peste ce avem de protejat, astea sunt limitările.Sens are să fie instalat pe podea, pentru că în caz de cutremur podeaua se mişca odată cu solul, iar ceea ce e pe sistem fie că vorbim de sculpturi vitrine toate sunt protejate''.

Takanori Sato, preşedintele companiei: ”În Japonia, mecanismul funcţionează deja şi nu doar în muzee, mecanismul protejează şi clădirile de IT, clădiri de servere, Spentru că în momentul unui cutremur e important să ai funcţionale telecomunicaţiile, spitalele sunt protejte cu acest mecanism”.

Acum, în premieră europeană, o echipă de specialişti japonezi a ales muzeul Antipa pentru a proteja cel mai preţios exponat: Deinotherium Gigantissimum care cântăreşte peste două tone.

Luis Ovidiu Popă, director Antipa: ”Este scheletul unui specii de elefant fosil descoprite undeva pe la 1890. În 1977, acest specimen a fost avariat foarte grav, a durat 9 luni restaurarea lui, la cutremurul din 77”.

Din păcate, în cazul unor dezastre naturale, niciun exponat din Muzeul Antipa nu este asigurat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Cutremur în România. La ce adâncime s-a produs
Cutremur în România. La ce adâncime s-a produs

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade pe scara Richter s-a produs, vineri noapte, în judeţul Buzău, la o adâncime de 150 de kilometri.

Cutremurul din Grecia a creat panică printre turiști. IMAGINI din timpul seismului
Cutremurul din Grecia a creat panică printre turiști. IMAGINI din timpul seismului

Panică printre turiștii din Grecia după cutremul cu magnitudinea 5,1 înregistrat vineri la prânz în capitala Atena. Seismul s-a produs la o adancime de 12 kilometri, având epicentrul la 23 de kilometri nord-vest de Atena. Au urmat trei replici.

Cutremur puternic în Grecia. Comunicațiile în Atena au fost parțial afectate
Cutremur puternic în Grecia. Comunicațiile în Atena au fost parțial afectate

Un cutremur puternic a zguduit Atena, vineri, afectând telecomunicațiile și alimentarea cu energie în anumite zone ale orașului, potrivit BBC News.

Nou bilanț al cutremurului de duminică din Indonezia. Au urmat 65 de replici
Nou bilanț al cutremurului de duminică din Indonezia. Au urmat 65 de replici

Bilanțul persoanelor care au murit, după cutremurul de 7,3 pe Richter produs, duminică seara, în insulele Moluce din Indonezia a crescut la cinci.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.