Nou bilanț al cutremurului de duminică din Indonezia. Au urmat 65 de replici

Cutremur Indonezia
Getty

Bilanțul persoanelor care au murit, după cutremurul de 7,3 pe Richter produs, duminică seara, în insulele Moluce din Indonezia a crescut la cinci.

Cutremurul a avut loc la puţin timp după ora locală 18:00 (09:00 GMT), pe Insula Halmahera din Arhipelagul Molucelor, la 168 de kilometri de localitatea Ternate, oraşul principal al provinciei Molucele de Nord, la o adâncime de 10 kilometri, conform Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS).

„Cinci persoane au decedat după ce au fost lovite de resturi'', a indicat într-un comunicat Agus Wibowo, purtător de cuvânt al agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia, citat de 24.com și AFP, conform Agerpres.

Aproape o mie de locuinţe au fost avariate în districtul puţin populat South Halmahera, aflat la cea mai mică distanţă de epicentrul seismului, iar peste 3.000 de persoane s-au adăpostit în clădiri guvernamentale şi şcoli de teama replicilor.

Districtul South Halmahera a fost plasat sub stare de urgenţă, iar autorităţile au început distribuirea de ajutoare şi corturi.

Citește și
Bilanțul cutremurului de duminică din estul Indoneziei. Cel puțin o persoană a murit - 1
Bilanțul cutremurului de duminică, din estul Indoneziei. Cel puțin o persoană a murit

În mai puţin de patru ore de la cutremurul iniţial, agenţia de meteorologie din Indonezia a consemnat cel puţin 30 de replici seismice. Potrivit Institutului Indonezian de Geofizică, cel puţin 65 de replici au fost în luni după seismul principal.

Zona Arhipelagului Molucelor a fost zguduită de mai multe seisme în ultimele săptămâni, dintre care unul cu magnitudinea 6,9 la începutul lunii şi un altul, de magnitudine 7,3, la sfârşitul lunii iunie, fără a provoca însă pagube majore.

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi euroasiatică - într-o regiune care face parte din Centura de Foc a Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Populară insulă turistică din Indonezia, afectată de un cutremur puternic
Populară insulă turistică din Indonezia, afectată de un cutremur puternic

Un seism cu magnitudinea de 5,7 pe Richter a avut loc, marți dimineața, în largul coastelor insulei Bali din Indonezia.

Bilanțul cutremurului de duminică, din estul Indoneziei. Cel puțin o persoană a murit
Bilanțul cutremurului de duminică, din estul Indoneziei. Cel puțin o persoană a murit

Cel puțin o persoană a murit și sute de case au fost distruse, după cutremurul cu magnitudine de 7,3 pe Richter care a avut loc duminică în estul Indoneziei.

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în Indonezia. Oficial:
Cutremur cu magnitudinea 7,3 în Indonezia. Oficial: "Oamenii au fugit din case"

Un seism cu magnitudinea 7,3 s-a produs, duminică, la est de Indonezia, lovind Insulele Moluce (Insulele Mirodeniilor), potrivit USGS.

Recomandări
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ
Cât de aproape este România de faliment. Ce este obligat să facă premierul, „oricine ar fi” - ANALIZĂ

România este extrem de vulnerabilă în fața șocurilor externe, avertizează analistul economic Radu Crăciun, care subliniază că statul este dependent de capital străin, fie și doar sub formă de împrumuturi.

S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”
S-au înțeles că nu sunt de acord: PSD vrea premier „tehnocrat”, președintele Nicușor Dan vrea unul „cu autoritate”

Un grup tehnic de lucru, format din reprezentanții mai multor partide, la cererea președintelui Nicușor Dan, s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, pentru a găsi soluții ce pot duce la redresarea deficitului bugetar.

Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari
Investiție strategică România-SUA în domeniul militar. Județul norocos care va atrage proiectul de 220 de milioane de dolari

România a făcut primul pas ca să devină coproducător de muniție NATO, pentru tancuri și artilerie. Pentru prima dată, în industria noastră de apărare Statele Unite au fost de acord să învestească în două linii de producție a munițiilor.