113 oameni au murit după prăbușirea acoperișului unui club din Republica Dominicană. 150 sunt răniți
Crește bilanțul tragediei din Republica Dominicană . Autoritățile au confirmat că cel puțin 113 persoane au murit și că alte 150 au fost rănite după ce acoperişul unui club de noapte s-a prăbuşit în Santo Domingo, în noaptea de luni spre marţi.
Sunt "58 de morţi", a declarat inițial presei Juan Manuel Mendez, directorul Centrului de operaţiuni de urgenţă, dar bilanțul tragediei a crescut de la o oră la alta. Oficialul a mai adăugat că 150 de persoane rănite au fost transferate la diferite spitale, notează BBC.
La faţa locului au fost trimişi aproximativ 400 de salvatori, au asigurat autorităţile. Presa locală estimează că între 500 şi 1.000 de persoane se aflau în momentul producerii tragediei la Jet Set, un loc popular pentru viaţa de noapte din capitala dominicană şi frecventat de vedete.
Preşedintele dominican Luis Abinader s-a deplasat la faţa locului marţi dimineaţa şi a decretat trei zile de doliu naţional în memoria victimelor tragediei.
Atraşi de plajele, muzică, viaţa de noapte şi arhitectura colonială din Santo Domingo, peste 11 milioane de turişti au vizitat Republica Dominicană în 2024, potrivit Ministerului Turismului. Acest sector generează aproximativ 15% din PIB.