Trei hoți de catalizatoare au ajuns în arest la domiciliu, în urma unor percheziții de amploare

×
Codul embed a fost copiat

Trei bărbați au ajuns în arest la domiciliu, după ce au furat catalizatoare de la mașini din județele Hunedoara, Timiș și Mehedinți.

 

Prejudiciul se ridică la aproximativ 10.000 de lei, spun anchetatorii. Polițiștii au descins la 10 adrese: șase din Timișoara și patru din Strehaia.

Au găsit, pe lângă catalizatoare, un pistol neletal cu bile de cauciuc, pentru care nu aveau acte și un plic cu droguri.

Potrivit procurorilor, cei trei suspecţi acționau noaptea. Sustrăgeau catalizatoare de la autoturisme parcate, ca mai apoi să le vândă pe piața neagră.

Miercuri, indivizii cu vârste cuprinse între 27 și 35 de ani au fost prezentați instanței, iar magistrații i-au plasat în arest la domiciliu pentru furt calificat, deţinere de droguri de risc fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Citește și
jandarmerie
Operațiune masivă a DNA în vămile din România, într-un dosar cu un prejudiciu de 58 de milioane de lei
Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Descinderi la patronii unui lanț de cazinouri. Au fost audiați și doi „locotenenți” ai clanului Cămătaru
Descinderi la patronii unui lanț de cazinouri. Au fost audiați și doi „locotenenți” ai clanului Cămătaru

S-au desfășurat percheziții de amploare în toată România, la sediile unor cazinouri renumite în domeniu.

Operațiune masivă a DNA în vămile din România, într-un dosar cu un prejudiciu de 58 de milioane de lei
Operațiune masivă a DNA în vămile din România, într-un dosar cu un prejudiciu de 58 de milioane de lei

Operațiune anticorupție în vămile din România. Procurorii au făcut percheziții în peste 160 de adrese din toată țara, inclusiv la sediul Biroului Vamal Iași.

Percheziții de amploare la Jandarmeria Maramureș. Inspectorul-șef este acuzat de hărțuire sexuală și abuz în serviciu
Percheziții de amploare la Jandarmeria Maramureș. Inspectorul-șef este acuzat de hărțuire sexuală și abuz în serviciu

Au fost percheziții de amploare astăzi, la Jandarmeria Maramureș. Ancheta l-ar viza pe inspectorul-șef al instituției, acuzat de hărțuire sexuală și de abuz în serviciu. El urmează să fie audiat de procurorii militari.

DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea unei percheziții informatice în dosarul penal al deputatului PSD Daniel Tudorache
DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea unei percheziții informatice în dosarul penal al deputatului PSD Daniel Tudorache

Procurorul șef al DNA, Crin Bologa, a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a unei percheziții informatice în dosarul penal privind pe fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, în prezent deputat PSD.  

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.