Turiști blocați în stațiuni, în Dâmboviţa. Salvatorii au intervenit, însă unii nu au vrut să plece

turisti cehi salvati
Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin

Salvatorii au ajuns, duminică, la turiştii care ceră sprijin din cauza faptului că nu mai puteau pleca din unităţile de cazare din zona montană a judeţului Dâmboviţa.

Drumurile sunt impracticabile de la aluviunile aduse în urma precipitaţiilor, însă nu toţi turiștii au mai vrut să plece, anunţă ISU Dâmboviţa.

24 de turişti erau blocaţi în zona Padina şi la Cabana Brătei, potrivit Agerpres.

"Echipajele de intervenţie ajunse în zona montană au constatat că persoanele sunt în stare bună şi nu prezintă probleme medicale. Cei 10 turişti de la unitatea de cazare aflată pe platoul Padina rămân cazaţi, iar cei 14 turişti de la Cabana Brătei au fost preluaţi de echipajele de pompieri şi sunt evacuaţi în siguranţă", precizează ISU Dâmboviţa.

În sprijinul turiştilor au plecat echipaje de pompieri de la Detaşamentul Pucioasa şi Garda Fieni cu două autospeciale de intervenţie şi două echipaje SMURD. De asemenea, a fost pus la dispoziţie şi un microbuz pentru transport.

Citește și
ploaie
O ploaie abundentă a făcut ravagii pe plajele din Mangalia și Jupiter. Zonele turistice au fost transformate în lacuri

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Bulgaria intră pe lista țărilor galbene. Ce se întâmplă cu românii care se întorc în țară
Bulgaria intră pe lista țărilor galbene. Ce se întâmplă cu românii care se întorc în țară

Bulgaria intră, de duminică, pe lista țărilor galbene, cu o rată de infectare de 1,9 la mia de locuitori.

O ploaie abundentă a făcut ravagii pe plajele din Mangalia și Jupiter. Zonele turistice au fost transformate în lacuri
O ploaie abundentă a făcut ravagii pe plajele din Mangalia și Jupiter. Zonele turistice au fost transformate în lacuri

O ploaie abundentă, care a luat prin surprindere turiștii, a inundat vineri plajele din Mangalia și Jupiter.

Turiști surprinși de o ploaie torențială, pe Tâmpa. Au intervenit salvamontiștii
Turiști surprinși de o ploaie torențială, pe Tâmpa. Au intervenit salvamontiștii

Mai mulți turiști au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor după ce au fost surprinși de o ploaie torențială pe Tâmpa, în Brașov.

Patru turiști maghiari, blocați în noroi pe un drum forestier. Salvarea lor a durat cinci ore
Patru turiști maghiari, blocați în noroi pe un drum forestier. Salvarea lor a durat cinci ore

O mașină cu turiști maghiari a rămas blocată în noroi, pe un drum forestier. Turiștii ajunseseră acolo ghidați de GPS și au cerut ajutor la 112.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.